Ziua Pompierilor din România aniversată de ISU „Basarab I” Dâmbovița

COMUNICAT DE PRESĂ

Cu ocazia aniversării ZILEI POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa a organizat vineri, 11 septembrie 2020, la sediul instituției, activităţi dedicate sărbătoririi acestei zile, ținând cont de regulile de distanțare socială și măsurile de siguranță pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.

Ceremonialul militar dedicat Zilei Pompierilor din România, a debutat cu intonarea Imnului Național, urmat de citirea Mesajului Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu ocazia Zilei Pompierilor din Romania;

Următorul moment a fost dedicat avansării în gradul următor, înainte de termen, a cadrelor militare (9 subofițeri) care s-au evidențiat în activitatea desfășurată.

Ultimul și poate cel mai emoționant moment a fost festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, a trei subofițeri din cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa: maistru militar principal STAN Marius din cadrul Serviciului Logistic, plutonier adjutant șef VIȘAN Aurel de la Garda de intervenție Răcari și plutonier adjutant șef BRATU Vasile Adrian de la Detașamentul de Pompieri Pucioasa.

Cu ocazia pensionării, primul-adjunct al inspectorului șef le-a acordat Diplome de apreciere pentru întreaga activitate profesională desfășurată, adresându-le mulțumiri și felicitări pentru profesionalismul, devotamentul și implicarea de care au dat dovadă de-a lungul carierei militare. De asemenea, întregul colectiv al inspectoratului le urează noilor pensionari multă sănătate, liniște sufletească şi împliniri alături de cei dragi, alături de tradiționalul „Pensie lungă!”

La ceas aniversar, tuturor pompierilor români, militari și civili, le urăm multă sănătate, putere de muncă și numai împliniri atât în plan profesional, cât și personal.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

leave a reply