21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down! Dumitru Irena, coordonator al Organizației de Tineret PRO România Dâmbovița, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, marcată în fiecare an pe 21 martie, subliniind că Organizația de Tineret pe care o coordonează la nivelul județului promovează toleranța, egalitatea în drepturi și eliminarea oricărei forme de discriminare! Și pentru că în România sunt diagnosticate în jur de 30000 de persoane cu Sindrom Down, este bine ca oamenii să știe că ele sunt parte a societății, având capacitatea de a întreprinde activități deosebite.
„Data nu a fost aleasă la întâmplare, cea de-a douăzeci și una zi a celei de-a treia luni a anului simbolizează cei trei cromozomi pe care persoanele cu Sindrom Down îl au în perechea 21 a hărții lor genetice. Această anomalie cromozomială, rezultată dintr-un accident genetic, este permanentă și afectează anual, la nivel mondial, aproximativ unul din 700-800 de nou născuți. Consider că este foarte important pentru copii să învețe de la vârste mici atât în familie, cât și la școală, să accepte diferențele, să respecte diversitatea umană și drepturile celuilalt”, a transmis Irena Dumitru, coordonator al Organizației de Tineret Pro România Dâmbovița.