Primăria Municipiului Târgoviște, prin Centrul de zi pentru copii cu autism și sindrom Down ,,Sfânta Maria” şi Centrul de Zi pentru copii cu dizabilităţi din subordinea Direcției de Asistenţă Socială Târgovişte, va marca Ziua Mondială a Sindromului Down, din 21 martie 2019, prin două evenimente.
Astfel, miercuri, 20 martie, între orele 09:00 – 14:00, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, va avea loc Festivalul ,,Lumea copiilor” organizat în scop caritabil, aflat la a IV-a ediție. Coorganizatori sunt Grădiniţa Nr.3 Târgovişte, cu structura arondată – Grădinița „Carmen Sylva” şi Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște.
Concursul constă în prezentarea unor momente de dans, muzică, recitări și o expoziție cu obiecte handmade ce vor fi puse în vânzare, în scop caritabil, la care vor participa copii de la diferite unități de învățământ, coordonați de cadre didactice.
De asemenea, joi 21 martie, chiar în data la care este sărbătorită Ziua Mondială a Sindromului Down, între orele 12:00– 15:00, în Piața Tricolorului din Târgoviște, va avea loc o acţiune care își propune creşterea gradului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la Sindromul Down prin modalități care să asigure integrarea facilă în societate a copiilor cu Sindrom Down.
Evenimentul va cuprinde, printre altele, îmbrățisări gratuite oferite de către aceștia trecătorilor, ateliere tematice (pictură, confecționare obiecte, desen pe asfalt), personaje de poveste, muzică, baloane de săpun, baloane cu heliu.
Parteneri în cadrul acestor activități sunt, DGASPC Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviște, Crucea Roșie – filiala Dâmbovița, Școala Gimnazială „Coresi” și Grădinița Nr. 3.