Ziua Drapelului Național, marcată la Târgoviște

Oficialitățile dâmbovițene au marcat, astăzi, 26 iunie 2020, în condiții de siguranță și protecție împotriva COVID -19, Ziua Drapelului Național al României. Evenimentele solemne au debutat cu slujba de sfințire a drapelului, în Catedrala Mitropolitană, și au continuat în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște.

După primirea onorului de către prefectul județului, Aurelian Popa, atât reprezentantul guvernului în teritoriu, cât și președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, și vicepreședintele Senatului României, Titus Corlățean, au susținut alocuțiuni prin care au amintit de faptele eroice ale înaintașilor, dar au lansat și un apel la responsabilitate în aceste momente în care pandemia de COVID-19 pune la încercare întreaga lume. De asemenea, vicarul eparhial, Ionuț Ghibanu, a transmis mesajul Înalt Prea Sfinției Sale Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Târgoviștei.

*„Ziua Drapelului Național reprezintă o ocazie specială de a promova unul din cele mai cunoscute, mai iubite și importante simboluri ale neamului nostru românesc.
Prin simbolismul celor trei culori ale sale, drapelul românesc ne amintește de credința creștină, cu învățătura sa fundamentală despre Sfânta Treime și despre valorile care ne susțin, în istorie, dăinuirea noastră ca neam.

Albastrul ne amintește de bunătate, înțelepciune, legea strămoșească și curaj, orientându-ne spre cer, ca simbol al spiritualității și al rectitudinii. Galbenul este simbol al prosperității, al puterii și al bogatelor noastre resurse spirituale și materiale, iar roșul este simbolul gloriei, al jertfei, al generozității și al dăruirii.
Mult încercat în bătălii și devenit simbol al speranței, al unității și al victoriei, iar pe timp de pace semn de unitate, solidaritate și comuniune, Tricolorul românesc este binecuvântat de Biserica noastră strămoșească, de fiecare data, pentru a ne reaminti nouă, tuturor românilor, că avem datoria de a duce mai departe idealurile, speranțele și dorința de mai bine a înaintașilor noștri.
Chiar și în aceste momente, în care încă ne confruntăm cu efectele acestei pandemii, Tricolorul românesc este dătător de speranță și de încredere, încurajându-ne să facem totul ca țara noastră, creștină și europeană, să prospere.
Vă împărtășesc tuturor binecuvântări!, a transmis, prin vocea vicarului eparhial,  ÎPS NIFON, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei

*„De fiecare dată când sărbătoream, până acum, Ziua Drapelului Național al României ne gândeam la cei de dinaintea noastră, la cei care au fost supuși unor mari încercări ale vieții, la românii care au făcut tot ce a depins de puterea, eforturile și ambiția lor pentru a-și apăra țara, pentru a-și reprezenta cu onoare patria sau pentru a-și proteja originea, identitatea, locurile și lucrurile care ne definesc.

Însă indiferent de motivul pe care l-au avut, responsabilitatea a fost cuvântul care i-a făcut pe eroii români să pășească, mereu, doar înainte.

Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului Național al României altfel. În aceste momente ne gândim la ei, românii care ne-au făcut mândri și ne-au dat speranțe, și ne gândim la noi, cei care am rămas în urma lor și care trebuie să le urmăm exemplul.

E rândul nostru să facem tot ce ține de puterea și voința noastră pentru a ne apăra țara. Și dacă într-adevăr vrem să facem acest lucru trebuie să vrem și să fim capabili să ne apărăm între noi.

Așa cum putem vedea cu toții, timpul ne pune la încercări diferite. Și cea mai mare lecție pe care ne-o oferă drapelul românesc astăzi este tocmai aceea de a nu uita de lucrurile care ne leagă și care ne fac puternici. De a nu uita să fim responsabili și buni unii cu ceilalți.

Spun aceste lucruri pentru că încercările de azi nu sunt despre război și pace. Sunt despre unitate. Despre a fi separați, dar de fapt împreună. Despre a ne proteja pe noi, pe cei dragi, dar, de fapt, de a ne apăra ca popor.

Și cred că gândindu-ne la marile sacrificii pe care eroii români le-au făcut de-a lungul timpului, avem și noi datoria de a-i răsplăti cu aceeași responsabilitate de care au dat și ei dovadă.

Stă doar în puterea noastră să reușim să mergem înainte. Pentru că atunci când viața ne pune la încercare, nu renunțăm. Mergem mereu, doar înainte, cu responsabilitate, curaj și grijă pentru cei din jur, așa cum au făcut-o și cei de dinaintea noastră”, a transmis Alexandru Oprea, președintele CJD.

*„Astăzi este Ziua Drapelului Național, simbol drag al unității și identității naționale, zi pe care o dedicăm în esență tuturor celor care de-a lungul timpului au făcut cinste României și Tricolorului.

Sunt toți acei bravi români care în trecut s-au jertfit sau au luptat pentru apărarea pământului strămoșesc, sunt toți cei care în vremurile noastre contribuie la buna reputație a României, făcând-și datoria cu profesionalism și curaj în diferite teatre de operațiuni și în misiuni internaționale și toți cei ale căror performanțe în diferite domenii au făcut ca Tricolorul să fie înălțat pe cel mai înalt catarg.

Și, cel mai recent, Drapelul Național i-a însoțit pe medicii români și personalul medical care, anul acesta, pe fondul crizei sanitare generată de noul coronavirus, și-au ajutat colegii din Italia, Statele Unite și Republica Moldova, iar seriozitatea și competența cu care s-au implicat în salvarea de vieți au făcut cinste românilor și României. Le mulțumim tuturor, cu respect și admirație!

Tricolorul reprezintă istoria noastră și întregul popor, cu oameni care ne-au dat de atâtea ori prilejul să ne mândrim că suntem români.

La mulți ani, România! La mulți ani, Drapelului Național!”, a transmis premierul României, prin vocea prefectului județului Dâmbovița, Aurelian Popa.

La manifestări au participat și parlamentarii Carmen Holban, Oana Vlăducă, viceprimarii municipiului Târgoviște, administratorul public al municipiului, reprezentanți ai partidelor politice, șefi ai instituțiilor publice, cadre militare.

 

leave a reply