Zilele Culturii Europene transformă Pucioasa în orașul artelor. O săptămână cu pictură, muzică, film și teatru

„Zilele Culturii Europene la Pucioasa”, un eveniment menit să reînvie dorința pentru cultură și frumos a locuitorilor orașului de la poalele Patranei și nu numai.

Cea de-a treia ediție a evenimentului cultural a debutat cu vernisajul expoziției de pictură „Suflet și culoare”, în cadrul căreia pictorul Teodor Vișan din Galați și-a expus 45 dintre cele mai frumoase opere ale sale. Artistul a ales să bucure privirile locuitorilor din Pucioasa cu tablouri cu flori, peisaje, portrete, în culori acrilice. Vernisajul a fost deschis pe 6 mai, iar frumoasele picturi ale artistului Teodor Vișan vor rămâne expuse în foaierul Primăriei Pucioasa, la Galeria Prim, până la sfârșitul acestei luni.

„Sunt prezent la Pucioasa cu circa 45 de lucrări de pictură, care reprezintă toate genurile expoziției de șevalet, portrete, peisaje, naturi statice și compoziții. Pictura mea este acrilică, lucrez cu lucrări acrilice. Cred că pictez dintotdeauna, nu am avut nicio altă profesie în afară de pictură. Prima mea expoziție a fost prin 1967 și până în prezent am avut vreo 45 de expoziții personale, în afară de cele naționale, de cele colective din țară și străinătate. Orașul nu m-am așteptat să fie atât de plăcut, cu oameni primitori, mai ales personal Primăriei, viceprimarul, primarul, care au o deschidere foarte mare, ceea ce nu găsești în alte orașe mari, cu ștaif. Am văzut că oamenilor au fost interesați de expoziție, mai ales doamnele cărora le-a plăcut florile, dar florile mele au un cusur, nu au miros, dar dacă insiști și te uiți mai atent s-ar putea să descoperi și mirosul lor”, ne-a declarat pictorul Teodor Vișan.

„Zilele Culturii Europene” de la Pucioasa sunt organizate pe parcursul unei săptămâni, iar în tot acest timp locuitorii și turiștii vor avea parte de un adevărat regal cultural, care cu siguranță va reuși să satisfacă toate gusturile.

Programul gândit de organizatori, Primăria Pucioasa și Centrul Cultural European, este unul extrem de atractiv, care cuprinde vernisaje și expoziții de pictură , proiecții de filme, piese de teatru, iar pe 9 mai, de Ziua Europei, va avea loc un concert extraordinar susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit.

„Undeva la jumătatea anului 2016, în echipa noastră am cooptat un profesionist care a reușit parțial, dar sunt sigur că va reuși într-o pondere mult mai mare, să reîntregească dorința și setea de cultură în orașul Pucioasa. Un Centru Cultural European cum avem noi la Pucioasa nu avea cum să nu marcheze un eveniment de asemenea amploare. Cu siguranță va fi o săptămână care va atrage cetățenii nu numai din orașul Pucioasa, ci și oameni din județ care vor veni alături de noi pentru că sunt că sunt câteva evenimente frumoase și concertul din data de 9 mai al lui Mike Godoroja va fi cred eu un lucru extraordinar nu numai pentru Pucioasa. Practic cei 8 ani de zile pe care noi i-am pierdut, fiind într-o adormire totală din punct de vedere cultural, încercăm să-i recuperăm. Vrem să oferim momente de cultură, momente de bucurie. Această Săptămână Culturală deja a devenit o tradiție la Pucioasa, am ajuns la a treia ediție în acest an. Pucioasa este singurul oraș din județ care are o galerie de artă, iar acesta este meritul domnului Țopa și al domnului Teodor Vișan, ale cărui tablouri mi-au plăcut foarte mult, sunt adevărate opere de artă… Mă bucur, de mult nu a mai arătat Primăria atât de bine, tablourile expuse au adus o pată de culoare, de bucurie, o parte din sufletul acestui am va sta la noi la Primărie timp de 3 săptămâni și îi invit pe toți locuitorii și nu numai să vină să vadă expoziția, să-și clătească ochii și să-și mai aducă frumosul în viață, pe lângă tristețea cotidiană”, a mărturisit primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

Programul „Zilelor Culturii Europene la Pucioasa” cuprinde:

Marți 7 Mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European: Proiecția filmului: RĂZBOIUL RECE (Premiul pentru regie, Cannes 2018, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin – Regia: Pawel Pawlikowski, POLONIA 2018)
Miercuri 8 Mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European: Proiecția filmului: APUSUL (Propunerea Ungariei la Oscaruri 2019, Premiul FIPRESCI, Festivalul de Film de la Veneția, 2018 – Regia: László Nemes, FRANȚA, UNGARIA 2018)
Joi 9 Mai: Ora 18:30 – Scena din Parcul Central Pucioasa: CONCERT “Născut în România” – Mike Godoroja & Blue Spirit
Vineri 10 Mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European: Proiecția filmului: LA GRANIȚĂ (Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018, propunerea Suediei la Oscar – Regia: Ali Abassi
Producție: SUEDIA, DANEMARCA)
Sămbătă 11 mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European: Proiecția filmului: ÎN FLĂCĂRI (Premiul FIPRESCI, în competiție – Cannes 2018, propunerea Coreei de Sud la Oscar – Regia: Chang-dong Lee, CHINA 2018)
Duminică 12 mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa: Proiecția filmului: O AFACERE DE FAMILIE (Premiul Palme d’Or la Cannes 2018, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin – Regia: Hirokazu Koreeda, JAPONIA 2018)
Vineri 17 mai: Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa: Spectacolul de teatru CHIRIȚA ÎN CARNAVAL – actori ai Teatrului Național București.

 

leave a reply