Viitorul este smart! Pasionați de robotică, elevi ai Colegiului „I. Văcărescu” din Târgoviște, la Concursul NEXTLAB – Informatică pentru copii de la București

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, a avut loc finala concursului de robotică pentru copii nextlab.tech <kids as innovation designers>, prima ediție, concurs inclus în calendarul Ministerul Educației Naționale. Organizator a fost Asociația „Clubul Informaticii Economice-CyberKnowledgeClub”, București-România (asociație profesională a cadrelor didactice din Facultatea de Cibernetică, Statistică a și Informatică Economică, ASE, București) cu sprijinul logistic al Nextlab.tech. Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE, Bucureşti, a fost gazdă primitoare pentru elevii pasionați de robotică și informatică din toate colțurile țării.

Concursul, deschis tuturor elevilor din clasele II-VIII de la toate școlile din România, a fost precedat de un curs de robotică susținut de profesori universitari din domeniul informaticii sub formă de webinarii. Participarea la competiție a elevilor a fost gratuită.

Prima fază a avut loc în anul școlar anterior, participarea fiind 100% online. S-au folosit roboței virtuali din Open Roberta Lab care funcționează în interfața web a unui browser. Elevii înscriși au parcurs un flux gratuit de programare Open Roberta Lab disponibil online pe platforma nextlab.tech. Cursul a avut 4 întâlniri săptămânale care s-au desfășurat sub supravegherea profesorilor participanți. Întâlnirile au fost organizate sub forma unor cercuri de robotică în cadrul școlilor de la care provin profesorii. Conținutul educațional s-a livrat prin platforma robo.nextlab.tech și prin webstreaming.

Difuzarea webinariilor a avut loc în anumite zile, însă nu a fost obligatorie urmărirea lor în acele momente deoarece după difuzare webinariile au rămas înregistrate și puteau fi urmărite la orice oră de la școală sau de acasă. La sfârșitul fazei I a cursului, elevii au susținut în luna mai un test online individual, în urma căruia au fost selectați, în ordinea descrescătoare a punctajelor, primii 5 elevi dintre cei înscriși de fiecare profesor. Cei cinci elevi selectați în faza I, împreună cu profesorii lor, au parcurs un al doilea flux în perioada iunie-iulie 2019, ce a avut ca scop construirea unui robot de tip line-follower. Fluxul acesta a avut 6 întâlniri online, conținutul educațional fiind livrat tot prin platforma robo.nextlab.tech și prin webstreaming.

Elevii au putut lucra individual sau în echipe de câte 2-3 copii (formate din copii de aceeași vârstă sau de vârste diferite), coordonate de profesori.

Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște a participat la faza finală a concursului cu 4 echipe de elevi din clasele a VII-a A și a VII-a B, aceștia fiind coordonați de doamnele profesoare de informatică Beatrice Chiriac și Anca Rafira. Instituția școlară a sprijinit participarea la acest concurs, achiziționând hardware-ul necesar (kiturile Arduino). Elevii au lucrat după cursuri, în cadrul clubului de robotică, construind roboțeii și programându-i, îndrumați fiind de cele două cadre didactice.

Echipele și profesorii au sosit la București cu o zi înainte de concurs, organizatorii punând la dispoziție în holul parterului Facultății de Cibernetică puncte de roboajutor (unde câțiva studenți ofereau sprijin în remedierea problemelor) și testarea roboțeilor pe traseu.

A doua zi, concursul a fost precedat de festivitatea de deschidere ce a avut loc în Aula Magna ASE. Programul a fost unul atractiv, profesori universitari doctori, secretar de stat în Guvernul României, cadre didactice de la școli din București, Satu-Mare, specialiști în domeniu, vorbind cu pasiune despre importanța roboticii în educație, robotică și viitor, prioritățile moderne în educație, despre povești de succes, cum trebuie să arate școala în viitor, dar și despre ghidul meseriilor viitorului.

După festivitatea de deschidere a evenimentului a urmat o pauză, apoi s-a susținut proba de concurs între orele 11 şi 14, după care au avut loc premierea şi închiderea evenimentului.

Octavian Ivan, elev în clasa a VII-a B, participant la finală, ne-a declarat că la festivitatea de deschidere, invitații au exprimat opinia că acest concurs, aflat la prima ediție, va lua amploare și va fi unul de referință pentru învățământul gimnazial. De asemenea, tânărul pasionat de informatică și robotică ne-a mărturisit cu bucurie că la următoarele ediții ale concursului vor exista puncte de roboajutor în fiecare localitate unde vor fi elevi care vor promova la etapa a doua a concursului (în localitățile mari punctele vor fi permanente și se vor deschide în februarie-martie, în cele mai mici vor fi mobile, la două-trei săptămâni și vor apărea în mai-iunie), consilierea și suportul tehnic fiind oferite de studenți din cadrul Facultății de Cibernetică București. Doamna Nușa Dumitriu, Director Centrul de Excelență Vaslui, invitată la festivitate, a precizat că a lucrat ca inspector în cadrul MEN și a coordonat echipa de lucru la noua programă școlară de informatică și TIC pentru gimnaziu, ce a intrat în vigoare în martie 2017, programă ce cuprinde noțiuni introductive de robotică. Doamna conf. univ. dr. Andreea Paul a prezentat proiectele INACO și a vorbit despre meseriile viitorului, despre nevoia de a exista laboratoare informaționale inteligente în toate școlile din România (deja există două astfel de laboratoare în București- Smart Lab 4.1- și se va mai deschide unul în Ilfov la sfârșitul acestei luni) și despre necesitatea ca fiecare elev să aibă acces gratuit la educație digitală inteligentă încă din primul an de școală. INACO a dezvoltat peste 10.000 de aplicații inteligente pentru toate disciplinele școlare! Dumneaei și-a exprimat dorința ca roboțeii de la următoarele ediții ale concursului să devină mai frumoși și mai mici, personalizați și a spus că școlile, orașele, regiunile, națiunile trebuie să devină smart, deci avem nevoie de cetățeni smart.

Domnul prof. univ. dr. Răzvan Bologa a anunțat când și unde va avea loc următoarea sesiune a concursului (30 noiembrie- 1 decembrie a.c., Sinaia) și a afirmat că organizatorii și-au propus ca ediția din 21-22 noiembrie 2020 să includă un robodrom foarte mare, pentru 20.000 de elevi.

Iată câteva impresii ale elevilor clasei a VII-a B de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, finaliști ai concursului nextlab:

  • „O experiență minunată în care mi-am testat abilitățile de informatică în lumea roboticii. O fereastră pentru slujbele viitorului.” (Victor A.)
  • „Mi-a plăcut mult să particip la acest concurs cu colegii și cu doamna profesoară care ne-a sprijinit mereu. Mă bucur că am învățat să construiesc un robot și să-l programez, că am lucrat în echipă. Am muncit, am glumit, ne-am făcut griji, am avut mari emoții și a fost un concurs de neuitat!” (Ana S.)
  • „Mi-a plăcut să particip la cursurile interactive asistate de inteligența artificială (asistent de învățare Ioana), să explorez lumea roboticii, să lucrez alături de colegi și de doamna profesoară căreia îi sunt recunoscător pentru implicare și dăruire. Le mulțumesc și părinților mei pentru suportul moral și financiar.” (Octavian I.)

Cele două echipe ale clasei a VII-a B, coordonate de doamna profesoară Beatrice Chiriac, au obținut punctajul maxim și anume 50 puncte, însă departajarea s-a realizat și după un al doilea criteriu: dintre elevii care au obținut punctaj maxim au fost premiați primii trei cu cel mai bun timp la traseul realizat de roboței. Deși nu s-au aflat printre laureați, de această dată, elevii Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” au primit diplome de participare pentru rezultate excelente. Le urăm succes elevilor din clubul de robotică la următoarele concursuri!

 

leave a reply