Vârstnicii, sărbătoriți în avans în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Astăzi a avut loc, la sediul Instituției Prefectului, ședința festivă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, Prefectul Claudia Gilia a subliniat importanța parteneriatului încheiat între instituție și pensionari, exprimându-și aprecierea față de buna colaborare cu seniorii județului nostru:

Claudia Gilia, Prefectul Județului Dâmbovița: „În ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice am avut plăcerea să transmitem un mesaj de suflet seniorilor noștri în cadrul Comitetului Consultativ pentru Pensionari și Persoanele Vârstnice, organizat la nivelul Instituției Prefectului.

Nu este ușor să fii pensionar în această perioadă încercată de multe crize și neajunsuri. Discut foarte des cu persoane vârstnice și, de fiecare dată, rămân surprinsă de înțelepciunea acestora. Am învățat, de la seniori, să fiu mai optimistă, să apreciez bucuriile mărunte care fac viața mai frumoasă.

Cât ne stă în puteri fiecăruia dintre noi, trebuie să depunem orice efort pentru a-i ajuta pe seniori. Am încredere că binele mereu se întoarce înzecit. Pensionarii de astăzi sunt tinerii de ieri care au construit o țară, ca mai apoi să reia construcția în cea mai grea tranziție din istoria României către un stat european, modern și dezvoltat.

Instituția Prefectului are o colaborare foarte bună cu reprezentanții seniorilor de la nivel județean. Împreună încercăm să găsim soluții la problemele pe care aceștia ni le aduc la cunoștință în cadrul ședințelor lunare ale Comitetului Consultativ de Dialog Civic.

Le mulțumesc, încă o dată, pentru parteneriatul deosebit, pentru dialogul constructiv și pentru eforturile constante.

Le doresc multă sănătate și cât mai multe bucurii care să le facă viața mai bună.

La Mulți Ani, dragii noștri seniori!”

Gheorghe Popa, președintele CJPV Dâmbovița:Este o zi festivă pentru noi, hotărâtă de Organizația Națiunilor Unite și care trebuie să aducă de fiecare dată un moment de bucurie pentru vârstnici, și nu numai.  Este adevărat că persoanele vârstnice trec printr-o perioadă mai grea, de frământări sociale și așteptăm din partea statului o preocupare mai mare în ceea ce privește nivelul de trai al pensionarilor.

Astăzi este momentul să sărbătorim realizările, înțelepciunea și reziliența voastră. Pensionarii noștri sunt adevărați stâlpi ai comunității noastre, iar amintirile și învățămintele voastre sunt lumini care ne ghidează în viitor.

Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice rămâne dedicat asigurării unui mediu prielnic și sprijinului necesar pentru a vă bucura de o bătrânețe sănătoasă și activă. Suntem aici pentru voi, pentru a vă asculta și a vă susține în fiecare pas pe acest drum.

Sărbătoriți această zi cu bucurie, alături de cei dragi, și să nu uitați că fiecare zi este o oportunitate de a împărtăși cunoștințe și de a face lumea noastră mai frumoasă.

Vă mulțumesc pentru contribuția voastră inestimabilă și vă urez tuturor o zi minunată a pensionarilor!”

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: În numele Consiliului Județean Dâmbovița, vă urăm un sincer la mulți ani! Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitatea noastră. De asemenea, vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți în continuare. Sunt foarte multe idei care pleacă din rândurile dumneavoastră și atât cât s-a putut, am dat curs solicitărilor dumneavoastră. Vă urez multă sănătate și Dumnezeu să ne dea gândul cel bun!

leave a reply