UPDATE. Minora de 14 ani a plecat de bunăvoie cu necunoscuții pentru a participa la o aniversare. A uitat să-și anunțe și părinții, de aceea aceștia au anunțat Poliția

Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit ca cei doi minori s-ar fi cunoscut pe o rețea de socializare în urmă cu aproximativ 4 luni și ar fi legat o relație de prietenie.

Având în vedere că mâine este ziua de naștere a tânărului, de comun acord ar fi stabilit ca acesta să vină să o ia la el la aniversare, ceea ce a și făcut astăzi, minora necomunicând însă părinților despre intenția de a pleca de la domiciliu.

De asemenea, în cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de liberate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Totodată, a fost informată și Protecția Copilului, care va analiza și va dispune măsuri legale potrivit competenței.

După terminarea audierilor, minora a fost încredințată familiei.

leave a reply