Ani de zile s-au zbătut autoritățile locale, județene și parlamentarii de Dâmbovița să obțină pentru zona Padina- Peștera statutul de stațiune turistică de interes național, iar acum când eforturile s-au concretizat turiștii își bat joc de această zonă minunată din Bucegii dâmbovițeni. Vremea frumoasă din ultimele săptămâni i-a scos din casă pe cetățenii județului și nu numai, iar zona montană a fost luată cu asalt de turiști, care au ales să petreacă ore, unii chiar zile, la aer curat și să-și încarce bateriile pentru a rezista o perioadă agitației urbane. Pentru că autoritățile încă le mai permite, turiștii au campat fiecare pe unde a avut chef, s-au distrat, s-au simțit bine, iar la plecare au lăsat în urma lor o mizerie de nedescris, lucru care a trezit o multitudine de reacții negative în spațiul public. Arătați cu degetul pentru ceea ce se întâmplă în zona montană au fost bineînțeles turiștii, care și-au arătat adevărata educație, dar cele mai multe reproșuri le-au primit autoritățile locale care au toate pârghiile la dispoziție să facă ordine pe Platoul Padina-Peștera, să-i sancționeze drastic pe cei care încalcă regulile de mediu, dar nu se știe din ce motive nu prea se grăbesc să ia atitudine. Un semnal de alarmă legat de ceea ce se întâmplă în zona montană a tras și deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care le-a cerut autorităților locale, județene, atât din Dâmbovița, cât și din Prahova, să se mobilizeze și să ia măsuri împotriva acestor atitudini necivilizate ale turiștilor.
„Vreau să trag un semnal de alarmă pentru autoritățile locale din comuna Moroeni, autoritățile județene, autoritățile județene din Prahova și nu în ultimul rând către cetățenii care urcă în zona montană. Constat că în ultimele zile s-au încins spiritele privind zona montană din județul Dâmbovița. Și eu, ca și foarte mulți cetățeni din România, sunt iubitor de munte, de aer curat, dar cred că bunul simț nu trebuie să ne părăsească și să lăsăm o nenorocire în urma noastră după ce petrecem momente frumoase la munte. Ne-am zbătut prea mult atât noi, parlamentarii, cât și autoritățile județene și locale, agenții economici care operează în zonă, să punem în valoare acesta Platou Padina-Peștera și ar fi păcat să se aleagă praful de toate eforturile noastre de atâți ani. Am reușit să obținem în perimetrul Padina- Peștera statutul de stațiune de interes național și nu este corect să punem într-o lumină proastă, printr-o campanie mediatică, Bucegii dâmbovițeni și demersurile conjugate ale celor care doresc dezvoltarea acestei zone. Există pârghiile legale pentru corectarea acestor probleme, pentru disciplinarea și civilizarea celor care nu respectă mediul înconjurător. Trebuie doar să fim uniți, în primul rând noi ca dâmbovițeni, să luptăm pentru acest deziderat și să ne plângem mai puțin. Rog autoritățile locale, județene, din Dâmbovița și din Prahova, să fie mai atente și să înnăbușe din fașă manifestările care pun într-o lumină proastă turismul montan dâmbovițean. Turismul trebuie să fie la mare înălțime în zona montană din județul Dâmbovița”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan.