Trei zile de romanță la Târgoviște. „Crizantema de Aur” și-a ales câștigătorii (VIDEO)

Timp de trei zile romanța- cântec al sufletului- și parfumul puternic de crizanteme au pus stăpânire pe Cetatea Târgoviștei! „Crizantema de Aur”, cea de-a 52-a ediție, a reunit în fosta Cetate a Țării Românești artiști importanți, compozitori, interpreți din toate colțurile țării și de peste Prut, care au în comun dragostea pentru romanță, pentru frumos, pentru muzică de calitate.

După două seri de excepție, în care romanța a fost împletită armonios cu poezia, într-un decor romantic, cu mii de crizanteme, Gala Laureaților a readus pe scenă în ultima seară de festival cei mai buni interpreți de romanțe, cei mai buni compozitori, textieri, dar și momente care cu siguranță nu vor fi uitate prea curând. Toate s-au întâmplat pe scena Teatrului „Tony Bulandra”, acolo unde timp de trei zile au avut loc cele mai frumoase vibrații și de unde au răsunat cele mai frumoase romanțe…

Juriile „Crizantemei de Aur” au avut o misiune grea, aceea de a alege doar șapte laureați dintr-o pleiadă de voci excepționale, puternice și, totodată, sensibile.

Toți concurenții care au urcat pe scena festivalului au fost declarați învingători de juriu și, mai ales de public, care i-au răsplătit cu ropote de aplauze, însă marele premiu, Trofeul „Crizantemei de Aur” a fost câștigat de Samuel Barani, un tânăr de 24 de ani, din Bistrița, care s-a aflat la prima participare la festivalul de romanțe de la Târgoviște.

Laureații ediției 52 a „Crizantemei de Aur”, Târgoviște, 2019

Secțiunea Interpretare:

Premiul I  : Ana-Maria Marcovici-Donose (33 ani- Iași)

Premiul II : Jana Gherbovei (24 ani- Chișinău)

Premiul III: Ioana Dincu (20 ani- comuna Teascu- Dolj)

Premiul special „Ioana Radu”: Maria Neag (44 ani- Reghin-Mureș)

Premiul special „Romanța ne unește”: Lidia Bahnaru (20 ani- Chișinău)

Premiul special „Cetatea Romanței”: Mihaela Petronela Ionescu (45 ani- Contanța)

Secțiunea Creație:

Premiul I: Mircea Ciugudean (Timișoara)- „Pe aceeași ulicioară”, versuri: Mihai Eminescu. Interpret: Bogdan Hrestic

Premiul II: Marian Stîrcea (Chișinău)- „Tulburător și enigmatic”, versuri: Radmila Popovici Paraschiv. Interpret: Sorin Lupu

Premiul III: Viorel Covaci (București)- „Poate”, versuri: Viorel Covaci, Interpret: Marius Mitrofan

Premiul special „Ionel Fernic”: Adrian Burhală (Târgoviște)- „Romanța cu grai străbun”, versuri: Maria Eftimie Kabbout. Interpret: Adrian Burhală

Premiul special „Romanța ne unește”: Maricel Maxim (Iași)- „Mi-am dorit iubirea ta”, versuri: Viorel Vașuta. Interpret: Aurel Niamțu

Premiul special „Cetatea Romanței”: Marcel Iorga (Vaslui)- „O rugăciune”, versuri: Marian Stere. Interpret: Iulian Bratu

Premiul special „Poezia Romanței”: Paul Babici (Iași)- „Aud și astăzi glasul tău”, versuri: Erica Moldovan. Interpret: Diana Prepeliță

Premiul special „Henry Mălineanu”: Constantin Arvinte (București)- „Dragostea mea”, versuri: Eugen Mocanu. Interpret: Doina Anton.

Și s-a tras cortina peste încă o ediție de colecție a unuia dintre cele mai longevive festivaluri din România, „Crizantema de Aur”…

 

leave a reply