Tranșa a doua, de 700 milioane euro, din PNRR, în pericol? Îngrijorarea deputatului Radu Popa, confirmată de ministrul Marcel Boloș

Îngrijorarea deputatului PSD de Dâmbovița, Radu Popa, privind a doua tranșă din banii pe care România trebuie să-i primească prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență pare, din păcate, să se adeverească, după ce ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că România poate pierde 700 de milioane de euro dacă nu implementează reformele la care le-a angajat prin PNRR.

„Din păcate, ceea ce spuneam ieri a fost confirmat chiar de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș”, a declarat parlamentarul social democrat care avansase ideea formării unei echipe de specialiști care să sprijine eforturile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și pe cele ale Ministerului Finanțelor „pentru a ne apropia succesul PNRR. Altfel, există un risc real ca a doua tranșă din banii PNRR să fie cel puțin amânată”, declara în urmă cu câteva zile deputatul Radu Popa.

Vă reamintim că Guvernul de la București ar fi trebuit să primească deja 3,2 miliarde de euro – 2,1 fonduri nerambursabile și alți 1,1 miliarde sub formă de împrumut la dobânzi avantajoase, dar luna trecută reprezentanța Comisiei Europene din România a spus că cererea de plată numărul doi „este încă în stadiul de evaluare”.

Potrivit ministrului Boloș, România are al doilea cel mai complex PNRR, după Spania, cu peste 500 de jaloane şi ţinte.

leave a reply