Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni, 25 octombrie.

De luni, 25 octombrie, toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis în această seară.

Așadar, toate liceele, școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie.

Potrivit structurii anului școlar, în perioada 25-31 octombrie, ar fi fost vacanță doar pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii din grădinițe, însă în urma discuțiilor de la Cotroceni, s-a decis ca toți elevii să intre în vacanță.

„Până vă convingeți să vă vaccinați este nevoie de restricții. Școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, precum și prin personalul care se îmbolnăvește. În mod normal, de luni, este vacanță pentru cei mici. Astăzi (miercuri – n.r.) s-a decis că vacanța va fi valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu. Două săptămâni va fi vacanță, începând de luni”, a anunțat președintele țării, Klaus Iohannis.

În urma centralizării raportărilor din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița, situația epidemiologică din mediul școlar, cumulată în ultimele 14 zile, este următoarea:

  • unități de învățământ care funcționează în scenariul 1 (cu toate grupele/clasele în sistem față în față) – 391 (din 497) – 52507 preșcolari/elevi;
  • unități de învățământ cu activitatea față în față, dar care au cel puțin o clasă/grupă în sistem online: 72;
  • unități de învățământ cu activitatea față în față suspendată integral sau parțial, ca urmare a aplicării art. 3 alin. (2) din ordinul comun (solicitare a unității și aprobare ISJ): 16;
  • unități de învățământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. (9) din ordinul comun (aviz DSP/ISJ, hotărâre CJSU): 18;
  • clase cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 163 (5.12%)
  • elevi care continuă activitatea în sistem online: 14046 (21,10%)
  • preșcolari/elevi confirmați Covid-19:  253 (0,38%)
  • personal angajat în învățământ confirmat Covid-19: 147 persoane (2,27%)

 

leave a reply