Târgoviște. Stadiul lucrărilor la Stadionul „Eugen Popescu”: au fost turnate gradenele la tribuna veche și se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea fundațiilor stâlpilor de la corpul C8

Deși a existat o perioadă când, din lipsa resurselor financiare, situație cauzată de faptul că administrația locală târgovișteană nu a primit nici un fel de sprijin din partea actualului Guvern, lucrările de reabilitare și modernizarea a Stadionul „Eugen Popescu” continuă.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, la acest moment continuă activitatea de turnare a gradenelor la tribuna veche, jumătate din tribună fiind acum reabilitată.

„În paralel, se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea fundațiilor stâlpilor de la corpul C 8 (partea de tribună din spatele parchetului).

Zilele următoare:

– vor fi montați și ultimii stâlpi ai tribunei metalice;

– va începe montarea lămpilor la instalația de nocturnă;

– vor debuta lucrările de realizare a traseelor instalațiilor electrice, voce, date”, a anunțat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

 

leave a reply