Târgoviște. Proiectul de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a Creșei Nr. 2 se apropie de final. Municipiul se poate lăuda la acest moment cu una dintre cele moderne rețele de creșe din România.

Investițiile în modernizarea infrastructurii educaționale, prioritate pentru administrația locală târgovișteană, care în ultimii ani a implementat proiecte importante de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din municipiu, fie că a fost vorba de școli, grădinițe sau creșe.

Fără nicio exagerare, Târgoviștea se poate lăuda la acest moment cu una dintre cele moderne rețele de creșe din România.

După finalizarea investițiilor la creșele nr. 8, 13, 14 și 16, iată ca venit rândul și proiectului de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a Creșei Nr. 2 să ajungă în etapa finală de implementare și să se apropie de momentul inaugural, iar cei 85 de copii înscriși la această unitate să se întoarcă într-o „casă nouă”, dotată la cele mai înalte standarde.  

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în urma investiției, s-a realizat atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.

Valoarea totală a investiției este de 5.351.822 lei (inclusiv TVA), lucrările vor fi finalizate în luna ianuarie, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„La Creșa Nr 2 din municipiul Târgoviște este pe final un proiect de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a unității de învățământ ante-preșcolar. Este vorba despre ultimul proiect finanțat prin PNDL 2. Acest program a mai fost utilizat pentru finanțarea lucrărilor la încă patru creșe. Este vorba despre creșele 8, 13, 14 și 16. Aceasta de aici este ultimul proiect care va fi finalizat, sperăm noi undeva în luna decembrie, iar în luna ianuarie, copiii se pot întoarce în această unitate de învățământ. Este vorba despre un proiect de peste 5 milioane de lei, un proiect care a presupus modernizare, reabilitare, extindere și dotare, și cam tot ceea ce este necesar pentru o unitate de învățământ ante-preșcolar”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Și veștile bune nu se opresc aici…

La începutul anului viitor, încă 4 unități de învățământ târgoviștene vor intra în proces de reabilitare, respectiv Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Grădinița cu Program Normal nr. 11 (Priseaca) și Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”.

leave a reply