Târgoviște. Proiectul de extindere a Creșei Nr.14 merge foarte bine. În locul unei gropi se înalță o clădire care va găzdui zeci de copii

În locul unei gropi, care în urmă cu circa patru luni, era plină de zăpadă și noroi, se înalță acum o clădire care are rolul de a extinde Creșa Nr.14 „Neghiniță” din Târgoviște și a se rezolva astfel problema spațiului cu care se confruntă această unitate educațională din microraionul VI al municipiului. Însoțit de viceprimarul Cătălin Rădulescu, primarul Cristian Stan a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de la Creșa Nr.14 și s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor, de calitatea lor, dar mai ales de faptul că constructorul se dovedește a fi unul serios, care nu pierde timpul și lucrează cu simț de răspundere.

Potrivit edilului, proiectul de la Creșa Nr.14 are o valoare de aproximativ 4 milioane lei, este finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală și ar trebui să fie finalizat în maxim 20 de luni, lucru care cu siguranță se va întâmpla dat fiind ritmul alert în care se lucrează la acest obiectiv.

La această creșă sunt înscriși 65 de copii, însă cererea este cu mult mai mare, acesta fiind motivul pentru se extinde considerabil spațiul unității, în așa fel încât să se mai înființeze două grupe noi de creșă.

„La Creșa Nr.14 din municipiul Târgoviște, în urmă cu aproximativ 4 luni a demarat acest proiect care astăzi se află în plină execuție. Exact în spatele nostru este această clădire care este destul de bine conturată, înainte aici era o groapă. Cred că se poate vedea un progres destul de important la această investiție. De altfel, nu este vorba numai de un progres fizic, cam toate investițiile care se derulează în acest moment pe ceea ce înseamnă reabilitarea infrastructurii educaționale în municipiul Târgoviște, indiferent de sursa de finanțare, și aici mă refer la PNDL, fonduri europene sau bani din bugetul propriu al Primăriei, toate merg foarte bine. Valoarea proiectului de față este de aproximativ 4 milioane de lei, bani accesați prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Se lucrează foarte bine, spre deosebire de alte proiecte derulate la nivelul municipiului, acum, pe acest segment al proiectelor care vizează infrastructura educațională, în urma licitațiilor, au rezultat niște constructori care sunt serioși, care chiar își fac treaba, au disponibilitatea financiară de a duce aceste lucrări la bun sfârșit, în condițiile în care decontările merg foarte bine, cam două-trei săptămâni”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply