Târgoviște. Procesiune cu moaștele Sf. Ier. Nifon pentru încetarea pandemiei. Credincioșii sunt îndemnați să privească de la ferestrele caselor, de pe balcoane, de la locurile de muncă și să nu se alăture în vreun fel procesiunii

Marți, 14 aprilie 2020, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, racla cu moaștele Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, va fi scoasă în procesiune, în Municipiul Târgoviște.
Însoțită de Înaltpreasfinția Sa, mașina ce va purta moaștele sfântului va trece prin fața bisericilor și a spitalelor din municipiu, pentru a invoca mijlocirea Sf. Ier. Nifon înaintea Bunului Dumnezeu, astfel ca orașul și județul nostru să fie păzit de noua pandemie.
Îndemnăm pe toți credincioșii să privească parcursul procesiunii, de acolo de unde se află, de la geamurile sau balcoanele caselor sau ale blocurilor, ori de la locurile de muncă, unindu-se în rugăciune, fără a se alătura procesiunii în vreun fel, date fiind restricțiile legale din această perioadă.
Racla cu Sfintele moaște va pleca de la Catedrala Mitropolitană, în jurul orei 11:00, după ce Mitropolitul Nifon va rosti rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

leave a reply