Târgoviște. Primarul Cristian Stan a semnat contractul de proiectare pentru restaurarea și punerea în valoare a Șanțului și Valului Cetății.

Un simbol al Cetății va fi readus la adevărata sa valoare! Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, a anunțat că a semnat contractul de proiectare pentru una dintre cele mai importante investiții din istoria municipiului. Este vorba despre proiectul care privește valorificarea și amenajarea peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății.

Potrivit edilului intervențiile vizează o suprafață de aproximativ 61.000 mp și presupun, în linii mari, amenajarea și valorificarea peisagistică integrală a obiectivului de investiții, realizarea de rețele de utilități, camere de supraveghere video, vitrine de expunere, sisteme de prezentare audio-video, ecologizarea tuturor sectoarelor, demolarea tuturor construcțiilor parazitare, etc.

Proiectul are o valoare de aproximativ 18.000.000 de euro, este finanțat din fonduri europene și are ca obiectiv promovarea dezvoltării integrate a patrimoniului cultural prin punerea în valoare a potențialului turistic al obiectivului de patrimoniu – Șanțul și Valul Cetății Târgoviștei, precum și creșterea numărului de turiști și plasarea hotărâtă a municipiului Târgoviște pe harta turismului național și internațional.

„Zilele trecute a fost semnat un contract care vizează un obiectiv de investiții foarte important pentru municipiul Târgoviște. Este vorba despre contractul de proiectare pentru restaurarea și punerea în valoare a Șanțului și Valului Cetății. Este un proiect cu valoare preconizată de 86 milioane de lei, o valoare foarte mare pentru un proiect de natură să crească potențialul turistic la municipiului Târgoviște, un proiect cu privire la care inclusiv cheltuielile de proiectare sunt cu finanțare europeană. Sper să-l oferim municipiului Târgoviște, să recâștigăm un monument istoric, care să fie un magnet pentru turiști, și de asemenea, un loc foarte plăcut pentru târgovișteni. Indicatorii pe care i-am identificat înainte de avea studiile și proiectul propriu-zis, sunt de vreo 19 kilometri, structură care urmează să fie pusă în valoare, să fie restaurată și cu siguranță va fi un plus pentru municipiul Târgoviște. Urmează pe aceeași componentă, inclusiv cu finanțare pentru proiectare, și Parcul Chindia. Cam aceasta reprezintă primele proiecte pe noile axe de finanțare”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply