Târgoviște. Parcul public de agrement, de lângă viitorul mall de la UM Gară, prinde contur. Proiectul va fi finalizat în următoarele două luni

Parcul din zona UM Gară, din vecinătatea viitorului complex comercial- mall, începe să prindă contur!

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care astăzi a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de la UM Gară, pe o suprafață de 16.481 metri pătrați, se construiește un parc public de agrement, investiție care, în afara amenajării unei suprafețe de peste 14.000 metri pătrați, ca și spațiu verde, presupune construirea în plus a unei piațete și a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, dar și amenajarea aleilor pietonale și a pistelor pentru biciclete. De asemenea, vor fi amplasate cișmele și toalete, iar parcul va fi dotat cu bănci, coșuri de gunoi, stație de biciclete și rastele pentru acestea.

„Spațiul verde cuprinde zone cu vegetație bogată și peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori și arbuști din specii rășinoase și foioase și se vor amenaja zone cu flori. Va exista și un sistem automat de irigații. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare. Valoarea investiției este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, iar sursa de finanțare a lucrărilor amintite este asigurata prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritara 4, Prioritatea de Investiții 4.2, «Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului».

La acest moment, se lucrează la amenajarea aleilor pietonale și a locului de joacă, cu precizarea că lucrările vor fi finalizate în următoarele 2 luni!”, a subliniat primarul municipiului, Cristian Stan.

leave a reply