Târgoviște. Lucrările de reabilitare și modernizare a Cinematografului Independența foarte aproape de finalizare. Proiectul, realizat în proporție de 80%

După ce a întâmpinat tot felul de probleme, financiare și, mai ales birocratice, proiectul de reabilitare și modernizare a Cinematografului Independența din municipiul Târgoviște, o clădire simbol a orașului, se apropie de finalizare. Schimbarea va fi una radicală, municipiul reședință de județ urmând să aibă un cinematograf, dar și o sală multifuncțională care va găzdui evenimente importante ale Târgoviștei și nu numai.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care verifică în permanență dacă se respectă graficul de lucrări și calitatea acestora, la momentul actual investiția este realizată în proporție de 80%.

„Lucrările de amenajare la Cinematograful Independența sunt în plină desfășurare, lucrări deja aflate într-un stadiu avansat. S-a montat în mare parte mocheta, s-au montat scaunele. Se lucrează totodată la fațadă, la terasă, la holuri, suntem foarte aproape de finalul unui proiect prin care o pată pe obrazul municipiului Târgoviște va fi ștearsă.

Discutăm de o investiție de aproximativ 8 milioane de lei finanțată prin Compania Națională de Investiți, realizată de Primăria Târgoviște. Suntem undeva la peste 80% din ceea ce înseamnă progresul fizic al acestui proiect și sunt convins că această clădire simbol a municipiului va arăta foarte bine și va întregii investițiile pe care administrația publică locală le realizează în zona centrală a municipiului”, a declarat primarul Cristian Stan.

leave a reply