Târgoviște: După 30 de ani de așteptare, străzi asfaltate la Priseaca

După aproape 30 de ani în care a fost văduvit de investiții, cartierul Priseaca din municipiul Târgoviște beneficiază de cele mai ample investiții din istoria locală! Locuitorii acestui cartier târgoviștean își pierduseră orice speranță că vor scăpa de praf și noroi, însă anul trecut au avut prima surpriză, atunci când din bugetul local s-au turnat primii kilometri de asfalt. Investițiile au continuat și în acest an, în momentul de față lucrându-se de zor la reabilitarea și modernizarea străzilor Soarelui, Dâmboviței, Prisecii, Înfrățirii, Teilor, Stupilor și Oilor. Investiția are o valoare de 3,9 milioane lei, cu un milion lei mai puțin decât era estimată inițial, iar edilul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, dă asigurări că în maxim jumătate de an proiectul va fi finalizat, iar Priseaca va deveni cel mai atractiv cartier târgoviștean, din punct de vedere urbanistic. Concomitent cu proiectul de asfaltare, la Priseaca se mai realizează și lucrări de extindere a rețelelor de apă, canalizare și gaze pe străzile unde oamenii nu au în momentul de față acces la aceste utilități.

„În cartierul Priseaca administrația locală târgovișteană a început implementarea celui de-al doilea proiect important. După ce anul trecut au fost reabilitați 3 kilometri, iată că am început un nou proiect, de data aceasta este vorba de o investiție care vizează 4 kilometri de drum, pe străzile Soarelui, Dâmboviței, Prisecii, Înfrățirii, Teilor, Stupilor, Oilor. Este vorba de un proiect care este finanțat integral de la bugetul local al municipiului Târgoviște. Este vorba de un proiect care are o durată de execuție, cel puțin teoretică, prevăzută în contract, de 12 luni, dar noi vrem să terminăm undeva la jumătatea acestui termen prevăzut în contract. Un proiect cu o valoare estimată undeva la 4,9 milioane lei și o valoare adjudecată de 3,9 milioane lei. Este un proiect complex, un proiect care vizează reabilitarea străzilor. De asemenea vor fi făcute lucrări de preluare a apelor pluviale și sper să rezolvăm și această problemă pe care o avem aici în Priseaca. Aceasta nu este însă singura investiție pe care o avem, mai există și o investiție de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare, discutăm de străzile Prisecii, Pădurii, Plantelor, Crângului și o investiție de extindere a rețelelor de alimentare cu gaze pe străzile Dâmboviței, Crângului și Pădurii. Sunt investiții care se vor implementa gradual, sunt investiții care vor face din acest cartier dintr-o cenușăreasă a cartierelor târgoviștene unul dintre cele tentante din punct de vedere urbanistic… Ne bucurăm că după ce timp de 30 de ani nu s-a făcut absolut nimic, în doi ani, doi ani și jumătate lucrurile se schimbă radical în Priseaca. După proiectele pe care le-am enumerat, vom mai avea încă un proiect în care absolut toate străzile din cartierul Priseaca vor fi asfaltate, dar după rezolvarea acestor probleme legate de rețelele de utilități publice. Sper ca în aproximativ 3 ani, maxim 4 ani, să discutăm de un cartier complet reabilitat din toate punctele de vedere”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply