Târgoviște. Continuă acțiunea de igienizare și spălare a străzilor, trotuarelor și parcărilor. Toate arterele rutiere și spațiile publice vor fi spălate cu detergenți speciali (VIDEO)

Continuă acțiunea de spălare a străzilor din municipiul Târgoviște! Acțiunea de igienizare și spălare a străzilor din municipiu a demarat miercuri, 8 aprilie, în microraioanele XI și XII, iar astăzi, 10 aprilie, a venit rândul Bulevardului I.C. Brătianu și microraioanelor VIII și IX. Străzile, trotuarele și parcările sunt spălate cu detergenți speciali, eco, aceasta fiind o nouă măsură luată de administrația locală pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Potrivit primarului Cristian Stan, peste 100 de persoane sunt angrenate zilnic în această „misiune”, iar acțiunea nu se va încheia până când toate străzile, trotuarele și parcările nu vor fi spălate și igienizate.

„Continuăm cea mai importantă acțiune de igienizare din municipiul Târgoviște. Și astăzi avem o activitate foarte intensă, angajați ai administrației publice locale, Direcția de Salubritate, ECO-Sal, Compania de Apă, cu toții suntem angrenați în această activitate, exclusiv pentru combaterea în mod eficient a COVID 19″, a transmis primarul Cristian Stan.

‼ Masuri combatere Covid -19! ✅ Continuam cea mai mare actiune de igienizare a municipiului Targoviste din ultimii 30 de ani! ✅ Toate zonele publice din orasul nostru vor fi spalate!#StamAcasa#RamanemSanatosi

Publicată de Cristian Daniel Stan pe Joi, 9 aprilie 2020

leave a reply