Târgoviște. A fost semnat un contract de finanțare de 7 milioane de euro pentru îmbunătățirea nivelului de trai în comunitățile marginalizate

Primăria Târgoviște a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte sociale care se va desfășura la nivelul municipiului, ba chiar la nivelul județului Dâmbovița. Este vorba despre „Strategia de dezvoltare locală a UAT Târgoviște”, un proiect extrem de important pentru municipiu care va fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațioanal Capital Uman și Programul Operațional Regional și care are o valoare de 7 milioane de euro. Proiectul a fost depus la finanțare prin GAL „Târgoviștea Egalității de Șanse” și potrivit primarului municipiului, Cristian Stan, este cea mai mare finanțare atrasă printr-un grup de acțiune locală în județul Dâmbovița.

În cadrul proiectului se vor reabilita străzi și alei pietonale în Cartierul Prepeleac, se vor construi și moderniza locuri de joacă, spații verzi, se va construi un bloc de locuințe sociale pe strada Laminorului, se vor reabilita, moderniza și construi creșe și grădinițe, se vor asigura dotări pentru mai multe instituții de învățământ. De asemenea se va finanța Programul „Școală după școală”, se va moderniza un centru social pentru persoane vârstnice, centrele sociale de zi pentru copii și se vor derula programe de formare profesională și ucenicie.

„A fost semnat un prim contract de finanţare, a fost accesată suma de 7 milioane de euro în cadrul „Strategiei de dezvoltare locală a UAT Târgovişte”, strategie care a fost depusă spre finanaţare şi a fost aprobată, astfel încât, la acest moment, suntem în situaţia de a demara efectiv un proiect care este foate complex şi cuprinde 12 măsuri de intervenţie care vor fi finanţate în cadrul acestui proiect. Finanţarea este asigurată din două surse, prin POCU şi prin POR. POCU  are în vedere măsurile soft care vizează pregătirea profesională, medierea pe piaţa forţei de muncă etc, iar pe zona de POR se au în vedere investiţiile propriu-zise. Este cea mai mare finanţare accesată pe un GAL în judeţul Dâmboviţa, de 7 milioane de euro, iar principalul beneficiar este UAT Târgovişte şi implicit comunitatea locală târgovişteană care va beneficia de tot ceea ce înseamnă activitate finanţată în cadrul acestui proiect pe GAL Târgoviştea Egalităţii de Şanse. Concret, ca şi măsuri care vor fi implementate, este vorba de reabilitare de străzi- 4 străzi în Cartierul Prepeleac (Oltului, Ion Neculce, Fructelor şi Luceafărului); modernizarea spaţiilor publice urbane degradate (creare şi modernizare locuri de joacă în Cartierul Prepeleac, Strada I.E. Florescu şi Micro IX);  creare şi modernizare spaţii verzi, dar şi un program de educare în vederea păstrării curăţeniei; dezvoltarea infrastructurii de locuinţe sociale şi construirea unui bloc de locuinţe sociale pe Strada Laminorului; servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, respectiv servicii de informare, consiliere profesională, mediere, dar şi programe de ucenicie; dezvoltarea capacităţii unităţilor de învăţământ, respectiv construire, reabilitare şi modernizare creşe şi grădiniţe. Este vorba aici de o sumă de 2,5 milioane de euro alocate acestei măsuri care vizează extinderea Creşei de pe strada George Cair, din zona Grădiniţei nr.15, dar şi construirea unei grădiniţe şi a unei creşe pe strada I.E. Florescu. De asemenea, tot la această măsură sunt 150.000 de euro pentru  ceea ce înseamnă dotarea unităţilor de învăţământ din municipiul Târgovişte. Se finanţează de asemenea şi Programul „Şcoală după şcoală”, dar şi Programul „A doua şansă”, dar şi crearea unor centre multifuncţionale (este vorba de suma de 100.000 de euro care intră pe această componentă). Avem şi reabilitarea şi modernizarea centrelor de tip rezidenţial, iar aici avem Centrul Social pentru Persoane Vârstnice de pe strada Petru Cercel, este acea clădire care avea destinaţie de grădiniţă. Este acea clădire începută şi neterminată care urmează să fie reabilitată în cadrul acestui proiect. Este vorba de o investiţie de 500.000 de euro. O altă componentă, tot în cadrul acestui proiect, este dotarea centrelor de tip rezidenţial din municipiul Târgovişte, suma alocată fiind de 300.000 de euro. Mai sunt servicii medicale care sunt furnizate în cadrul acestui proiect, înfiinţarea unui magazin social, campanii de combatere a discriminării la nivelul şcolilor. În general este un proiect foarte  complex, cu dublă finanţare… Este cea mai mare sumă accesată vreodată de un GAL în judeţul Dâmboviţa. În următoarele 30 de zile urmează să fie elaborate ghidurile de finanţare… Sunt convins că vom reuşi să accesăm această sumă, integral, în următorii 2-3 ani. Este cel mai mare proiect social derulat la nivelul municipiului Târgovişte şi cel mai mare proiect la care noi suntem parte pe actualul program de finanţare european. Sunt vizate zonele defavorizate din municipiul Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

 

leave a reply