Surpriză culturală pentru turiștii din Bucegii dâmbovițeni. Concert simfonic în inima munților

Eveniment extraordinar în Munții Bucegi! Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizeaza sâmbătă, 25 august 2018, la ora 14,00, Concertul Music-Hall in Cave, ce va avea loc într-un spațiu inedit, Peștera Ialomiței, din Platoul Bucegi.

Este pentru al cincilea an consecutiv când Orchestra Simfonică Muntenia urcă în inima muntelui, pentru a susține, în acest cadru mirific un spectacol extraordinar, de data acesta un musical, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Orchestra Simfonică Muntenia, căreia i se vor alătura sopranele Daniela Cârstea, Mihaela Alexa și tenorul Liviu Indricău, precum și Atheneum Brass Quintet, va prezenta publicului lucrări inedite într-o abordare demnă de măreția spațiului în care se desfășoară spectacolul.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

 

leave a reply