Sprijin financiar substanţial în vederea acoperirii cheltuielilor pentru fertilizarea in vitro

Sprijin pentru femeile care doresc să apeleze la un tratament in vitro pentru a putea avea copii. Program aprobat de Guvern constă în oferirea unui sprijin financiar de 15.000 lei pentru acoperirea costurilor tratamentului.

În România se înregistrează un declin al natalităţii, iar acest program vine să ajute cuplurile sau femeile care doresc să aibă copii.

Datele statistice arată faptul că anul trecut s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani, respectiv sub 180.000, iar previziunile pentru acest an sunt la fel de sumbre, având în vedere că în primele cinci luni din 2022 s-au înregistrat deja cu 20% mai puţine naşteri faţă de 2021.

„La propunerea ministrului PSD al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, Guvernul României a aprobat acordarea unui ajutor financiar pentru tinerii care vor să devină părinţi, dar nu îşi pot realiza acest vis din cauza infertilităţii.

Potrivit actului normativ agreat de către Executiv, fiecare cuplu sau femeie singură va primi un sprijin de maximum 15.000 de lei, în vederea decontării procedurilor de fertilizare in vitro pentru obţinerea unei sarcini. Această sumă va putea fi alocată pentru maximum trei proceduri în fiecare an, cu condiţia să existe indicaţia unui specialist în domeniul infertilităţii.

Estimarea conducerii ministerului condus de Gabriela Firea este că peste 2.500 de astfel de proceduri vor fi decontate până la sfârşitul acestui an, urmând ca anul viitor acest număr să crească exponenţial, ajungând la 10.000.

Sunt eligibile femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, mai ales că, în urma documentării acestui proiect de act normativ, sute de doamne au cerut creşterea vârstei beneficiarelor, iar specialiştii în obstetrică-ginecologie şi în infertilitate au susţinut acest demers.

Este un proiect care s-a bucurat de un consens larg în cadrul coaliţei de guvernare, aplicarea acestuia fiind în măsură să atenueze scăderea demografică fără precedent înregistrată în prezent în ţara noastră.

Elocvente în acest sens sunt datele statistice, care indică faptul că anul trecut s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani, respectiv sub 180.000. De asemenea, previziunile pentru acest an sunt la fel de sumbre, având în vedere că în primele cinci luni din 2022 s-au înregistrat deja cu 20% mai puţine naşteri faţă de 2021.

Singura soluţie pentru a diminua declinul demografic acentuat din prezent este intrarea în vigoare a acestui program social, care să susţină financiar eforturile familiilor şi a mamelor singure de a-şi achita cheltuielile cu procedurile de fertilizare in vitro.

În prezent, se lucrează la normele metodologice de aplicare ale acestui program complex şi generos de stimulare a natalităţii, care urmează a fi operaţional în cel mai scurt timp posibil.

Din păcate, România a înregistrat în ultimii ani record după record negativ în ceea ce priveşte natalitatea. În ultima perioadă, s-au consemnat luni în care s-au născut cei mai puţini copii chiar de când există date despre natalitate, respectiv din anul 1930 până în prezent.

În concluzie, salut aprobarea acestui sprijin concret şi concludent pentru familiile care îşi doresc copii şi sunt convinsă că stimulentul ce va fi acordat va determina un număr consistent de femei să devină mame”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

 

 

leave a reply