Soluții imediate și refaceri urgente. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a dus deja proiectanții în zona montană afectată de viituri și așteaptă „verdictul” acestora pentru ca lucrările la drum și la pod să înceapă cât mai curând

Ana Maria Popescu 21/07/2021 0
Soluții imediate și refaceri urgente. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a dus deja proiectanții în zona montană afectată de viituri și așteaptă „verdictul” acestora pentru ca lucrările la drum și la pod să înceapă cât mai curând

Soluții imediate și refaceri urgente în zona montană dâmbovițeană, acolo unde viiturile din noaptea de luni spre marți au produs pagube, distrugând porțiuni de drumuri și poduri!

Așa cum a promis după analiza de ieri, chiar la fața locului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a mers astăzi cu proiectanții în zonele afectate de furia naturii, urmând ca specialiștii să înainteze în cel mai scurt timp soluția tehnică pentru refacerea drumului distrus de debitul mare al Ialomiței din zona Cheile Tătarului.

„În cel mai scurt timp, vreau să începem lucrările la drumul și podurile afectate de apele râului Ialomița care, din spusele specialiștilor, niciodată nu au fost atât de mari în zona Cheile Tătarului.

În primă fază, trebuie reparate apărările de mal și racordurile pod-rampă care au fost avariate de aluviunile și materialul lemnos aduse de ape, iar zidurile de rambleu din piatră trebuie consolidate prin refacerea fundațiilor.

În urma acestor lucrări, se poate trece la reconstruirea terasamentului drumului și a întregului sistem rutier”, a declarat președintele CJD.

Șeful administrației județene a anunțat și că, după o mobilizare exemplară în zona de munte, în mai puțin de 24 de ore de la viituri, a fost redat circulației podul peste Ialomița spre Cabana Horoabele și a fost redeschisă și Peștera Ialomiței.

Leave A Response »