Simpozion științific internațional la Târgoviște- „Rugăciunea în viața creștină. Tradiția isihastră în spiritualitatea ortodoxă”.

Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște organizează, în zilele de 30 si 31 mai 2022,  Simpozionul Științific Internaţional intitulat Rugăciunea în viața creștină. Tradiția isihastă în spiritualitatea ortodoxă.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a deschis lucrările, printr-un cuvânt de binecuvântare.

În cuvântul său inaugural, Înaltpreasfinția Sa a evocat importanța rugăciunii în tradiția Bisericii ortodoxe, aprofundând elementele principale ale tradiției isihaste și amintind de cele mai importante personalități sau lucrări în domeniu. De asemenea, Înaltul Ierarh a vorbit și despre relația dintre teologie, educație, cultură și știință, subliniind aprofundările contemporane ale procesului de inculturație în societatea și în lumea noastră.

La manifestare, au luat parte: oficialități municipale și județene, conducerea universității, studenți și masteranzi.

În cadrul simpozionului, vor prezenta comunicări profesori și teologi de la facultăţile de teologie din ţară şi din străinătate, dintre care amintim:  Pr. prof. univ. dr. Ștefan BUCHIU –  Universitatea Bucureşti, Pr. prof. univ. dr. Viorel SAVA – Universitatea din Iași, Pr. prof. univ. dr. Nicu DUMITRAȘCU – Universitatea din Oradea, Pr. prof. univ. dr. Mihai HIMCINSCHI – Universitatea din Alba Iulia,  Pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan STAN – Universitatea  din Craiova, Pr. prof. univ. dr. Nicolae BRÂNZEA- Universitatea  din Pitești, Pr. conf. univ. dr. Lucian FARCAȘIU – Universitatea  din Arad, Conf. univ. dr Adrian LEMENI – Universitatea Bucureşti, Pr. conf. univ. dr Cristian SONEA – Universitatea din Cluj, Pr. conf. univ. dr Remus ONIȘOR –  Universitatea din Alba Iulia, Pr. conf. univ. dr. Caius CUȚARU-  Universitatea din Arad, Pr. lect. univ. dr. Aurel MIHAI – Universitatea Bucureşti,  Conf. univ. dr. Marina KOLOVOPÚLU- Grecia, Conf. univ. dr. Ioan PANAIOTÓPULOS – Grecia, Conf. univ. dr. Nicolae XIÓNIS- Grecia, Prof. univ. dr. Miltiade VÁNȚOS- Grecia și Prof. univ. dr. Daniel AYUCH – Liban.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

leave a reply