Și totuși, când își vor primi banii disponibilizații de la COS?!

Prima rectificare de buget ar putea reprezenta un balon de oxigen pentru cei 560 de foști angajați ai Mechel, concediați în luna martie. De atunci, oamenii așteaptă să le fie plătite salariile restante și concediile de odihnă neefectuate, dar și indemnizațiile de concediere la care au dreptul, conform contractelor de muncă încheiate.

După mai bine de patru luni în care nu au primit niciun leu, oamenilor le-a ajuns cuțitul la os. Fără surse de trai, înglodați în datorii, au recurs la metode extreme de protest, mergând până la blocarea DN 72, în zona COS.

Situația de la COS (Mechel) este destul de încurcată, spun autoritățile. Mai întâi, putem vorbi de indolența sau chiar rea-voința patronatului rus, iar mai apoi despre incapacitatea liderilor de sindicat de a-i reprezenta pe muncitori în relația cu patronatul. Una peste alta, disponibilizații nu pot (deocamdată) să-și primească drepturile potrivit contractului de muncă, deoarece în document se stipulează că ar fi vorba despre indemnizație de concediere, în timp ce Legea prevede pentru astfel de cazuri (insolvența angajatorului) plata din fondul de garantare a unor salarii compensatorii, dacă acestea au fost prinse în contractul colectiv de muncă.

În opinia prefectului de Dâmbovița, Victor Sanda, această situați nu va putea fi corectată decât în instanță. Nsă, până atunci, rămâne de rezolvat plata drepturilor salariale și a zilelor de concediu neefectuat restante. Victor Sanda declară că, în mod normal, în termen de două săptămâni de la rectificarea bugetară, banii ar trebui să ajungă la AJOFM, de unde ar urma să fie virați în conturile foștilor salariați de la Mechel.

Rămâne de văzut dacă termenul avansat de prefectul Sanda va fi respectat. Cât despre salarii compensatorii/indemnizații de concediere, Dumnezeu cu mila! Sau judecătorii…

2 Comments

  • Ce memorie scurtă are nea Victoarș, f***-l în aripă! A uitat că pe vremea când era el prefect s-a dat cadou rușilor COS-ul. Și UPET-ul! Când ieșeam la grevă și-i băteam obrazul zicea că PSD-ul a dat pe nimic fabricile spre ”binele” nostru. Dar și-au umflat ei burdihanele, el, Cucu, Stan și toți profitorii din clica lu Bombonel, arde-l-ar pe mațe de minoritar nesimțit! Și acum nea Victor plânge pe umărul amărâților. Hai sictir, golan bătrân!

  • m’aţi făcut să pierd 24 de minute din timpul meu preţios de tăiat frunza la cîini cu interviul incapabilului ăsta blocat în şcoala veche de partid, care în afară de burdihan nu are ce etala.
    şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, ne’am mai pricopsit şi cu un preş de CJ de toată jena. a propos: pe ăsta de ce nu’l “inoportunează”, ca să mă exprim elegant, oţelarii cu dezastrul în care i’a adus?
    apoi, la aşa conducători, aşa judeţ.
    să nu mai mire pe nimeni şi mai ales pe mancurţii care i’au adus la putere şi azi pătimesc cel mai mult.
    asta aţi votat, tată, asta mîncaţi, dar totul e să rezistaţi pînă în 2016 cînd prim-plagiatorul-mitoman a reprogramat laptele şi mierea din 2012. 🙁
    pînă atunci rămîne programul votat: “Jos Băsescu!”, bucuraţi’vă, aţi înfrînt!

leave a reply