„Sfârșit de partidă” și Mihai Mănuțiu la „Întâlnirile Babel” de sâmbătă, 10 iunie. „Este a opta producție pe care o fac aici, la Târgoviște, în ultimii 20 de ani”

„Întâlnirile Babel” l-a avut astăzi printre invitați pe regizorul Mihai Măniuțiu și pe Ștefana Pop-Curșeu (traducător), după ce aseară pe scena Teatrului „Tony Bulandra” s-a jucat una dintre cele mai captivante și interesante piese din cadrul Festivalului Artelor Spectacolului- „Sfârșit de partidă”.

„Sfârșit de partidă” de Samuel Becket reflectă o nouă perspectivă asupra lumii în care trăim, iar regia a fost semnată de Mihai Măniuțiu. Scenografia a aparținut lui Adrian Damian, sound design-ul lui Mihai Dobre, iar traducerea a fost realizată de Ștefana Pop-Curșeu și Irina Mavrodin. Spectacolul s-a bucurat de participarea extraordinară a actorilor Răzvan Vasilescu și Marius Bodochi.

Sfârșit de partidă este, alături de Așteptându-l pe Godot și O, ce zile frumoase, una din marile piese emblematice ale dramaturgului irlandez Samuel Beckett (Premiul Nobel pentru literatură 1969).
Regizorul Mihai Măniuțiu a mărturisit că ceea ce l-a atras la acest text, scris în 1957, este „actualitatea sa fizică și metafizică”, care rezonează cu lumea fragilă, vulnerabilă și instabilă în care trăim astăzi.
Piesa aduce în fața ochilor noștri un univers post-apocaliptic, în care personajele joacă ultima carte a supraviețuirii. Orbul Hamm și servitorul său Clov, precum și bătrânii Nell și Nag sunt rămășițele unei umanități pe cale de dispariție. Dramatismul piesei vine din încercarea personajelor de a surmonta, adesea cu ironie și sarcasm, condiția mizeră în care se zbat.

Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului ,,Tony Bulandra” Târgoviște, președintele Festivalului BABEL: ,,Mai avem două zile de Babel. Astăzi cred că este ziua cea mai grea, pentru că avem două ambasade invitate, ambasada Chinei și ambasada Ucrainei. Ca de obicei, vom vorbi despre spectacolele care au fost cu o seară în urmă. Vom începe cu „Sfârșit de partidă” , care avut loc vineri seară, în Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra” , în regia lui Samuel Beckett, montat de regizorul Mihai Măniuțiu, care este un făcător de teatru. Trebuie să mai spunem că această producție a beneficiat de aportul unor mari creatori, este vorba de cunoscutul actor Marius Bodochi, de la Teatrul Național, de asemenea, mai vorbim despre Răzvan Vasilescu, și nu în ultimul rând, actorii noștri, Puiu Jipa și Marian Nicola.”

Mihai Măniuțiu – regizor spectacol „Sfârșit de Partidă”: ,,Este o bucurie să fiu aici. Chiar socoteam cu Mihaela Vișan că este a opta producție pe care o fac aici la Târgoviște, în ultimii 20 de ani. Cumulând perioadele, am stat aproape un an în Târgoviște. Ștefana Pop-Curșeu este aici cu noi pentru că am folosit două traduceri, de care s-au ocupat Irina Mavrodin și Ștefana Pop-Curșeu. Eu l-am subintitulat „Requiem pentru Terra”. Sper că nu va trebui să facem cu adevărat un Requiem pentru Terra.”

Ștefana Pop-Curșeu – traducător spectacol „Sfârșit de Partidă”: ,,A fost un text foarte dificil de tradus, cei care l-au citit știu acest lucru. Toți spun că au dificultăți atunci când se confruntă cu un text beckettian, fiind o adevărată luptă cu îngerul. Este adevărat că și pentru traducător a fost o luptă grea. Am lucrat împreună cu Mihai Măniuțiu pentru traducerea acestui text  și nu ne-a fost deloc ușor. De asemenea, este o provocare și pentru publicul de astăzi să urmărească o asemenea piesă.”

leave a reply