Senatorul PSD Titus Corlățean, un nou apel la premierul Cîțu. Cele 25 de familii din Găești, rămase fără case de 8 luni, după ce în blocul în care locuiau s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaze, nu au primit niciun ajutor până acum

Rămase fără case în urma unei explozii, 25 de familii din orașul Găești au fost lăsate în voia sorții de autorități, iar acum nu știu cum să iasă la liman, mai ales că se apropie sezonul rece.

Aceștia au rămas fără acoperiș deasupra capului în luna ianuarie după ce în blocul în care locuiau s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaze. Au fost rapid evacuați din locuințe pentru că structura de rezistență a blocului a fost grav afectată în urma exploziei, iar viața le era pusă în pericol, numai că nici până astăzi nu autoritățile nu au făcut nimic pentru ca blocul să intre în reparații sau în reconstrucție.

Disperați, oamenii au bătut în permanență la ușile autorităților, dar au primit doar promisiuni și nimic mai mult, iar acum și-au cam pierdut și ultima brumă de speranță că cineva îi va ajuta. Strigătul lor de ajutor a ajuns și la senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean, care în luna aprilie a adus în atenția Parlamentului, dar mai ales a premierului Cîțu situația în care se găsesc acești din oameni din Găești și i-a cerut conducătorului Guvernului să emită o Ordonanță de Urgență în baza căreia blocul să fie reparat sau reconstruit, iar găeștenii să-și recupereze casele.

Guvernanții de dreapta au tratat însă cu indiferența caracteristică și problema de la Găești și nici până acum nu au mișcat un deget pentru a sări în ajutorul celor 25 de familii găeștene.

Astăzi, senatorul Titus Corlățean revine cu o nouă scrisoare oficială către premierul României, Florin-Vasile Cîțu, în care îi prezintă, din nou, situația de la Găești, faptul că oamenii sunt disperați, nu au primit nici un fel de ajutor, ci doar promisiuni fără acoperire și că „este nevoie URGENT de sprijinul dumneavoastră și al Guvernului României pentru ca acești oameni să se poată întoarce la locuințele lor înainte de începerea sezonului rece”.

Parlamentarul PSD solicită „Guvernului României și Primului ministru să adopte măsurile legale necesare stabilite în caz de catastrofe, pentru alocarea sumelor de bani necesare pentru finalizarea în termen operativ a reconstrucției blocului menționat și pentru ca locuitorii să poată avea în continuare un domiciliu”.

„Stimate domnule Prim-ministru,

V-am semnalat prin interpelarea făcută la data de 14 aprilie 2021 (anexa) situația dramatică în care se găsesc locuitorii orașului Găești, din Județul Dâmbovița.

Din discuțiile recente avute cu locuitorii blocului menționat, angajamentele de sprijin comunicate de autorități s-au dovedit fără acoperire, în fapt, doar 3 familii au beneficiat de cazare pe o perioadă de doar câteva zile în cadrul Internatului școlii din localitate, după care au fost invitați să părăsească locația, ca urmare a întoarcerii liceenilor.

Cele aproape 8 luni care s-au scurs de la producerea exploziei, care a generat pierderea unei vieți omenești, distrugeri consistente ale blocului menționat, o anchetă a Parchetului nici azi finalizată și respectiv probleme de natură socioeconomică grave pentru locuitorii acestui imobil, care, unii dintre ei, își duc viața în prezent în condiții precare, au înregistrat, în același timp, o absență condamnabilă a interesului și implicării reale a factorilor de autoritate și de decizie de la nivel județean și local, începând cu Prefectul (PNL) Județului Dâmbovița, care coordonează și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița, Primarul (PNL) al orașului Găești, precum și absența oricărei forme de sprijin a instituțiilor guvernamentale.

Menționez, cu titlu de exemplu, că promisiunile făcute inițial de primarul orașului Găești legate de reconstrucția gratuită a blocului s-au dovedit a fi false, în prezent primăria menționând existența unei solicitări pe care a formulat-o de finalizare a studiului/expertizei privind situația actuală a imobilului pe cheltuiala asociației de locatari(!?!), precum și intenția realizării unui proiect tehnic (PT) pentru reconstrucție, cu finanțare incertă.

Totodată, simpla menționare de către Prefectul județului Dâmbovița a situației amintite de la Găești în videoconferința cu Primul ministru și ministrul Afacerilor Interne din data de 2 septembrie a.c. reprezintă un exercițiu singular în cele 8 luni scurse de la evenimentele dramatice respective, departe de obligațiile și competențele instituției pe care o reprezintă, dar și de rațiunile umanitare care ar fi necesitat implicare reală și operativitate.

Domnule Prim-ministru, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o la data de 24.08.2021, oamenii mi-au comunicat că sunt disperați, nu au primit nici un fel de ajutor, ci doar promisiuni fără acoperire. Este nevoie URGENT de sprijinul dumneavoastră și al Guvernului României pentru ca acești oameni să se poată întoarce la locuințele lor înainte de începerea sezonului rece.

În urma expertizei făcute de o entitate privată, la solicitarea locatarilor și în absența vreunui interes al Prefectului și Primăriei Găești, s-a constatat că este nevoie de suma de 125 000 LEI pentru achitarea contravalorii acestei expertize, urmând ca separat să fie finalizate lucrările de reconstrucție, din surse financiare de asemenea incerte.

Având în vedere cele menționate, solicităm Guvernului României și Primului ministru să adopte măsurile legale necesare stabilite în caz de catastrofe, pentru alocarea sumelor de bani necesare pentru finalizarea în termen operativ a reconstrucției blocului menționat și pentru ca locuitorii să poată avea în continuare un domiciliu.

Cu stimă,

TITUS CORLĂȚEAN

Senator Circumscripția electorală nr. 16, DÂMBOVIȚA

Domnului FLORIN-VASILE CÎȚU

Primul ministru al României

 

Acesta este textul integral al interpelării adresate de senatorul Titus Corlățean în luna aprilie premierului României:

INTERPELARE

Adresată: Domnului FLORIN-VASILE CÎȚU, Prim-ministrul României

De către: senatorul TITUS CORLĂȚEAN

Circumscripția electorală nr. 16, DÂMBOVIȚA

Grup parlamentar PSD

Obiectul interpelării: Necesitatea intervenției urgente a Guvernului României pentru reparația unui bloc de apartamente afectat de o explozie în orașul Găești, din Județul Dâmbovița și respectiv, reîntoarcerea la domiciliu a locuitorilor din blocul menționat

Stimate domnule Prim-ministru,

În dimineața zilei de 15 ianuarie 2021, s-a produs o explozie puternică într-un apartament din blocul 18, strada Unirii, din Găești, județul Dâmbovița, generat, sc pare, de o sursă de gaz, care a cauzat decesul unei persoane și distrugeri importante blocului menționat. Locuitorii acestui imobil au fost, pe cale de consecință, evacuați în regim de urgentă, în plină iarnă.

A fost deschis un dosar penal, aflat în lucru în prezent la IPJ Dâmbovița.

Am fost contactat recent, în calitatea mea de senator care reprezintă Circumscripția Dâmbovița în Parlamentul României, de locuitori ai blocului menționat, oameni disperați, care m-au informat că, la trei luni de la producerea deflagrației nu au primit niciun fel de ajutor și nici măcar o undă de speranță din partea autorităților statului român.

Există o expertiză care a fost deja realizată „pro bono” de către un constructor din localitate, dornic să ajute. Această expertiză confirmă faptul că blocul poate fi refăcut, că locuitorii se pot întoarce în acest bloc, dar este nevoie de o acțiune instituțională din partea Guvernului României.

Nu există informații, până la această oră, legate de faptul că prefectul și primarul ar fi acționat, pe această linie. că instituția Comitetului Județean de Urgență – care are competențe în materie  ar fi acționat în vreun fel și nu există vreo informație legată de vreun demers de la nivelul factorilor de decizie județeni către Guvernul României pentru a îndeplini procedura standard legală, care există în astfel de situații, în caz de catastrofe, pentru ca Guvernul României să realizeze cc are de realizat, pentru a veni rapid în sprijinul cetățenilor de o astfel de catastrofă.

Pe cale de consecință, domnule Prim-ministru, doresc să vă adresez următoarea interpelare:

          -Ce intenționați să faceți în zilele și săptămânile care urmează?

          -Ce măsuri intenționează Guvernul să adopte, eventual o hotărâre de Guvern, care să acorde sprijinul bugetar financiar și alte modalități logistice necesare pentru a interveni pentru refacerea blocului menționat, afectat de această explozie groaznică, care a produs și victime, după cum spuneam, în localitatea Găești din județul Dâmbovița și pentru a reda speranța cetățenilor care au fost direct afectați, în imposibilitatea de a avea în continuare un domiciliu?

Cu stimă,

Senator Titus CORLĂȚEAN

DÂMBOVIȚA

Solicit răspuns scris.

Data: 14.04.2021

 

leave a reply