Senatorul PSD Titus Corlățean, demersuri parlamentare pentru demararea rapidă a procedurilor de repatriere a minorilor din familiile Furdui din Germania și Rotundu din Danemarca. „Cererea de repatriere poate fi fundamentată pe dispozițiile din Convenția O.N.U. privind drepturile copilului din 1989”

Drama românilor din străinătate, respectiv Danemarca și Germania, au fost deposedați, sub diferite motive, de copiii lor rămâne în atenția senatorului PSD Titus Corlățean. După mai multe demersuri pe cale diplomatică prin care a încercat să vină în sprijinul familiilor lăsate fără copii de autoritățile din cele două state, încercări eșuate din păcate din cauza opacității celor din așa-zisele sisteme de „protecție” a copiilor, senatorul a decis să adopte o altă „strategie” de salvare a micuților români din „mâinile” autorităților din Germania și Danemarca.

Senatorul social democrat consideră că la acest moment cea mai bună variantă pentru acești copii, dar și pentru „liniștea” părinților lor, este repatrierea și cedarea spre îngrijire rudelor apropiate din România.

Astăzi, senatorul Titus Corlățean a inițiat și un demers parlamentar prin care a solicitat primului ministru, ministrului Afacerilor Externe, ministrului Justiției, ministrului Familiei, tineretului și egalității de șanse, demararea rapidă a procedurilor de repatriere a minorilor din familiile Furdui din Germania și Rotundu din Danemarca.

 

INTREBARE

Adresată: Domnului NICOLAE-IONEL CIUCA, Prim-ministrul României

Domnului BOGDAN-LUCIAN AURESCU, Ministrul Afacerilor Externe

Domnului MARIAN-CATALIN PREDOIU, Ministrul Justiției

Doamnei GABRIELA FIREA, Ministrul Familiei, tineretului și egalității de șanse

De către: senatorul TITUS CORLĂȚEAN

Circumscripția electorală nr.16, DÂMBOVIŢA

Grup parlamentar PSD

Obiectul întrebării: Demararea rapidă a procedurilor de repatriere a minorilor din familiile Petru și Camelia Furdui (Germania) și respectiv Ionuț și Sorana Rotundu (Danemarca).

Domnule Prim-ministru,

Stimați Miniștri,

În cursul anului 2021 și în prima parte a anului 2022 statul român a primit in continuare semnalări privind cazuri, cu un impact mare emoțional, în care familii de cetățeni români care trăiesc în alte state au fost deposedați, sub diferite motive, de copiii lor. Nu o dată, din datele de care dispun direct și personal, motivele pe care se bazează aceste acțiuni ale autorităților din statele de reședință sunt nefundamentate, iar măsurile de separare adoptate sunt disproporționate sau chiar abuzive. Aceste acțiuni ascund în realitate existența unor prejudecăți față de străini, de români în speță, dar și considerente care se referă la încălcarea dreptului și a libertății de conștiință și religie.

Menționez cazurile familiei Furdui din Germania (Petru și Camelia au fost deposedați de șapte din copiii lor) și respectiv familiei Rotundu din Danemarca (părinții Ionuț și Sorana au fost deposedați de bebelușul lor de 5 săptămâni).

Întrebarea este următoarea: dacă Guvernul României ia în considerare demararea rapidă a procedurilor de solicitare a repatrierii minorilor din cele două familii menționate, având în vedere că aceștia au exclusiv cetățenie română? Această cerere de repatriere poate fi, cu titlul de exemplu, fundamentată pe dispozițiile din Convenția O.N.U. privind drepturile copilului din 1989, dispoziții care prevăd posibilitatea reîntoarcerii minorilor și reîntregirii familiei în formula lărgită a acesteia.

Aștept răspuns scris.

Vă mulțumesc.

Senator Titus CORLĂȚEAN

DÂMBOVIȚA

 

leave a reply