Senatorul Adrian Țuțuianu, mesaj de Ziua Imnului Național. Parlamentarul, dezamăgit de atitudinea adversarilor politici, care nu au participat la evenimentele din Piața Tricolorului

„Ziua Imnului Național” sărbătorită și la Târgoviște, în Piața Tricolorului! Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului României, în semn de solidaritate națională şi respect faţă de ţară, a transmis un mesaj despre evoluția, despre ceea ce ar trebui să însemne și să inspire imnul național.

„În urmă cu 170 de ani, în Parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea, „Deșteaptă-te, române” răsuna cu putere, lăsând ecouri în văzduh și în spirite. Era pentru prima dată intonat oficial.

„Deșteaptă-te, române” a devenit, prin conținut și amprentă, un reper de conștiință al neamului, un declanșator al sentimentelor care ne dau tărie și ne fac puternici, un simbol al curajului, demnității, unității și iubirii de țară. În vremuri provocatoare, în care ni se propun, sub diferite forme, ispite periculoase precum dezbinarea, convulsia socială, înstrăinarea de noi înșine și de pământ, cuvintele imnului sunt actuale și vrednice de urmat.

Entuziasmul generației pașoptiste sau jerfa Revoluției din 1989 sunt și astăzi în ADN-ul nostru. Cu atât mai mult, în calitate de cetățeni simpli, suntem datori să prețuim și să cinstim imnul național ca simbol veritabil, catalizator de energii și bun apărător al credinței și identității poporului român”(Adrian Țuțuianu, senator PSD de Dâmbovița).

În încheierea evenimentului, au avut loc defilarea gărzii de onoare și un scurt moment artistic, susținut de Antonia Maria Dumitru, elevă la Școala Populară de Artă Octav Enigărescu, care a intonat Imnul Național al României.

La evenimentul organizat în Piața Tricolorului din Târgoviște au participat Daniel Comănescu, președinte al Consiliului Județean, Florina Mureșan, subprefect al Județului Dâmbovița, Luciana Cristea, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, secretarul județului, Ionuț Săvoiu, administrator public, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie, viceprimar al municipiului Târgoviște, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Carmen Holban și Oana Vlăducă, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei și ai instituțiilor militare, precum și numeroși cetățeni. Evenimentul a fost onorat și de câțiva reprezentanți ai ALDE Dâmbovița, însă din păcate nici un reprezentant al altei formațiuni politice cu reprezentare în județul Dâmbovița nu au participat la momentul celebrării Imnului Național. Senatorul Adrian Țuțuianu s-a declarat dezamăgit de această atitudine a adversarilor de pe scena politică dâmbovițeană.

„La sărbatoarea închinată Zilei Imnului Național de astăzi, de la Târgoviște, am fost neplăcut surprins de absența totală a reprezentantilor unor partide/structuri, altminteri foarte iubitoare de “principii” si “valori”.

Nimic. Nici PNL, nici USR, nici PMP, nici PRO România, nici MRÎ. Singurul partid politic reprezentat cu adevărat la ceremonia închinată Imnului a fost Partidul Social Democrat plus una sau două persoane din ALDE”, a subliniat senatorul PSD, Adrian Țuțuianu.

 

leave a reply