Senatorul Adrian Țuțuianu, la un pas sa facă plângere penală președintelui CJD, Alexandru Oprea. Motivul scandalului, evacuarea din cabinetul parlamentar

Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, continuă și în anul 2020 „războiul” cu actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea. Parlamentarul a anunțat că va face o plângere penală pe numele președintelui CJD pentru ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE, după ce acesta a dispus să nu mai fie prelungit contractul pentru cabinetul parlamentar pe care senatorul Adrian Țuțuianu îl avea închiriat la primul etaj al clădirii forului administrativ județean.

Mai mult decât atât, senatorul Adrian Țuțuianu anunță că nu va părăsi de bună voie spațiul de la Consiliul Județean, iar dacă va fi evacuat își va instala biroul în fața forului administrativ județean și va acorda de acolo audiențe dâmbovițenilor.

„Sigur că n-am așteptări de la un personaj insalubru, care a ajuns la putere înregistrându-și colegii și făcându-le dosare de șantaj unor primari. Sigur că n-am așteptări de la un individ care și-a vândut toți aliații în funcție de circumstanțe. N-am așteptări, dar am putere să mă lupt cu genul ăsta de impostori.

Sub pretextul că are nevoie de spațiu, Securistul Oprea a dispus să nu fie prelungit contractul pentru cabinetul parlamentar pe care îl aveam în clădirea Consiliului Județean. SUNT SINGURUL PARLAMENTAR în această situație / spații similare dețin, la etajul 1 al CJD, deputații Rovana Plumb și Corneliu Ștefan;

Am fost și eu președinte al Consiliului Județean și nu mi-a trecut vreodată prin minte să fac așa ceva (Florin Popescu, de pildă, avea spațiu de birou parlamentar). NICIUN PREȘEDINTE DE CJ nu a făcut așa ceva / este încă o premieră dezgustătoare pe care o bifează Securistul.

CE VOI FACE?

  1. Eu nu voi elibera sediul! Aștept ca Securistul să-și mobilizeze oamenii și să procedeze la o evacuare nelegală.
  2. Îi voi face plângere penală pentru ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE (ca senator, eu nu mă reprezint pe mine însumi, ci pe alegători).
  3. Ca formă de protest, îmi voi organiza audiențele în fața sediului CJD! Mi se pare cel mai democratic, cel mai transparent mod prin care pot să arăt micimea Securistului.
  4. Sper că oamenii au înțeles ce-i poate pielea individului. Un gest ieftin al unui personaj ieftin, de care o să scăpăm în luna iunie / gestul lui traduce, de altfel, disperarea unuia condamnat la izolare și, apoi, la dispariție din spațiul public.
  5. Personal, voi continua să critic extrem de dur prestația acestui impostor la Consiliul Județean. E o datorie față de oamenii acestui județ / nu putem permite, în 2020, o astfel de conduită la acest nivel.

Nu știu dacă dl Ciolacu, președintele PSD, cel care militează pentru dialog și porți deschise, știe ce se întâmplă în Dâmbovița și dacă girează un astfel de comportament.

Sunt curios de reacția pe subiect a foștilor colegi din PSD Dâmbovița care-mi tot cer să le fiu alături”, a anunțat senatorul Adrian Țuțuianu.

 

leave a reply