Se cere reînvierea învățământului profesional. Pro România militează pentru burse mai mari acordate elevilor care aleg acest sistem

Săptămâna trecută, senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, împreună cu președintele partidului, Victor Ponta, s-a întâlnit cu conducerile mai multor societăți comerciale din Târgoviște și Titu pentru a afla despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri după recentele modificări ale legislației, pentru a le afla nemulțumirile și a identifica soluții la problemele ridicate de oamenii de afaceri. Și pentru că patronii din Târgoviște și Titu s-au plâns că nu mai găsesc forță de muncă specializată în județ, pentru că școlile profesionale și liceele tehnologice nu mai sunt deloc atractive pentru elevi, senatorul a decis, ca împreună cu Victor Ponta, să militeze pentru acordarea de burse mai mari elevilor care urmează cursurile unui liceu tehnologic au ale unei școli profesionale, dar și pentru acordarea unor facilități fiscale societăților care investesc în dotarea laboratoarelor și atelierelor școlare.

„O altă concluzie desprinsă din discuțiile cu managerii unor societăți comerciale este că învățământul românesc nu oferă soluții pentru asigurarea forței de muncă bine calificate. Nivelul de pregătire și după liceu, dar și după universitate… este precar. Toți oamenii de afaceri ne-au solicitat reînființarea liceelor tehnologice, a școlilor profesionale și a învățământului dual. Companiile vor să se implice prin dotarea laboratoarelor, a atelierelor școlare și pentru efectuarea orelor de practică. De aici rezultă necesitatea ca Inspectoratul Școlar Județean să poarte un dialog real cu mediul de afaceri și să încerce să readapteze rețeaua școlară la ceea ce este cu adevărat important pentru județ. În cadrul acestor discuții i-am propus lui Victor Ponta să milităm pentru o majorare a burselor. Ele ar trebui să fie duble față de cei care urmează învățământul liceal pe profilele care nu sunt tehnologice. Deci, cei care merg la un liceu tehnologic sau o școală profesională trebuie să aibă o bursă dublă față de ceilalți pentru a deveni atractiv un asemenea domeniu. O altă chestiune este acordarea de facilități fiscale societăților comerciale care se implică în dotarea atelierelor școlare și în asigurarea practicii elevilor. De asemenea, cred că este vremea ca tot ceea ce înseamnă învățământ profesional și dual să treacă în subordinea Consiliilor Județene. În felul acesta Consiliile Județene vor organiza rețeaua de învățământ ținând cont de interesele județului respectiv”, a declarat senatorul Adrian Ţuțuianu.

leave a reply