Scrisoare deschisă a sindicatelor din Industria de Apărare: Opriți distrugerea brutală a Industriei de Apărare, a societăților cu capital integral sau majoritar de stat din acest sector

ALIANȚA SINDICATELOR DIN INDUSTRIA DE APĂRARE Șl AERONAUTICĂ

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnule Președinte al ROMÂNIEI și al CSAT- Klaus IOHANNIS

Domnule Prim-ministru- Florin CÎȚU

Domnule Președinte al Camerei Deputaților- Ludovic ORBAN

Doamnă Președinte a Senatului- Anca DRAGU

Domnilor Președinți ai partidelor politice

– Marcel CIOLACU-PSD

-Ludovic ORBAN-PNL

-George SIMION -AUR

-Dacian CIOLOȘ-PLUS

-Dan BARNA-USR

-Cristian DIACONESCU-PMP

Salariații din Industria de Apărare fac un apel disperat la instituțiile pe care le reprezentați: opriți distrugerea brutală a Industriei de Apărare, a societăților cu capital integral sau majoritar de stat din acest sector care conform Legii 232/2016 este definită „Strategică de Interes Național”.

După programele de retehnologizare și modernizare lansate și continuate de domnii miniștrii Gheorghe Simon, Mihai Tudose, Nicolae Bădălau, Virgil Popescu, a venit la conducerea Ministerului Economiei domnul Claudiu Năsui, care fără niciun program, fără să țină seamă de legile speciale după care funcționează Industria de Apărare, fără consultări cu patronatul, sindicatele, fără să consulte CSAT-ul, a trecut la măsuri care nu fac altceva decât să falimenteze în termen scurt tot ce reprezintă Industrie de Apărare și să anuleze obligațiile pe care le are pe timp de pace și război.

Domnului ministru Claudiu NASUI, căruia i s-au făcut cunoscute prevederile Legii 477/2003, Legea 232/2016-art.8., H.G.979/2000, privind alocațiile de la bugetul de stat pentru cheltuieli de capital și alte cheltuieli în condițiile legii cât și obligația Ministerului Economiei de a asigura prin direcțiile și companiile în subordine contracte și comenzi, tratează cu superficialitate această componentă importantă a Strategiei de Securitate și Apărare a României- Industria de Apărare.

România membră UE, integrată în structurile Nord Atlantice- NATO, cu o așezare geografică într-o zonă geo-politică fierbinte, cu multiple provocări neprietenoase, nu poate abandona propria industrie de apărare, în timp ce țări (exemplu Polonia) își dezvoltă și modernizează propria industrie de apărare și capacitățile, într-un ritm inimaginabil

Domnilor, istoria, poporul, parteneri României, statutul de membru NATO vă obligă să interveniți în a tempera inițiativa unui ministru Claudiu Năsui, care prin graba acțiunilor dă naștere la multe semne de întrebare.

CSAT-ul în 2017 a cerut un program de reorganizare, ai să-l facem în folosul României, bine gândit, analizat, cu consultare și dezbatere largă.

Nu lăsați Industria de Ąpărare să fie îngropată pentru interese care nu servesc ROMÂNIEI.

 

Președinte ASIAA

Constantin BUCUROIU

 

SEMNATARI:

Constantin BUCUROIU- S. Automecanica Moreni

Ion IVAN- Uzina Mecanică București

Toader ULISE- CN Romarm

Gheorghe DUMITRACHE- Electromecanica

Vasile NICOLAE- Uzina Mecanică Mija

Viorel CONSTANȚIN- Uzina Mecanică Plopeni

Jean JALBĂ- IOR București

Corina DOBRIN- Carfil Brașov

Ioan DUICU- Metrom Brașov

Arpad ȘUBA- IAR Brașov

Lucian CUPU- Nitramonia Făgăraș

Ion NISTOR- Pirochim Victoria

Sorin TOMESCU- UM Cugir

Ioan NEAGU- FA CUGIR

Dănuț CHELARU- Romaero BUCUREȘT

Marius BORCAN- UM Sadu

Constantin BĂDAN- UPS Dragomirești

Victor PETA- Avioane Craiova

Bogdan- Aerostar Bacău.

Nicu STOICA- UM Orăștie

 

leave a reply