Schimbare de atitudine și de discurs la președintele PNL Dâmbovița. Virgil Guran spune că a fost împotriva alianței cu PSD, dar recunoaște meritele partenerilor social democrați. „Corneliu Ștefan este un om cu care se poate discuta, nu este un om absolutist”

Schimbare de atitudine și de discurs la adresa PSD din partea liberalilor!

Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că nu „iubește” PSD-ul, a votat împotriva alianței cu acesta, dar recunoaște meritele, priceperea și experiența politică și administrativă a social democraților și consideră că alături de Partidul Social Democrat se poate construi mai repede pentru că „atunci când iei pe cineva care știe jocul închegi o echipă repede, când iei oameni care la un moment dat bagă mingea în propria poartă (n.r- cu referire la alianța cu USR) nu mai știi unde să te duci”.

Liderul liberalilor dâmbovițeni are numai cuvinte de laudă și despre președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, despre care recunoaște că „este un om cu care se poate discuta, nu este absolutist”, cu care poate construi, iar PNL va susține alături de PSD toate proiectele mari, importante, ale județului.

„Vă spun foarte deschis… Eu am votat împotriva alianței cu PSD pentru că eu cred că pentru sănătatea democratică nu este bine, în momentul în care nu mai există stânga, dreapta și o luptă de idei înseamnă că există o înțelegere și băieți ce spunem noi aia facem. Eu am susținut că trebuie să continuăm cu USR, dar în același timp vă spun că am fost lider de grup și m-am înțeles extraordinar de greu cu USR-ul, sunt extraordinar de dificili, ce hotăram acum peste o jumătate de oră nu mai era valabil, de multe ori nu puteam să discutăm logic anumite lucruri și pot să recunosc că în momente grele a trebuit să discut cu PSD-ul să treacă legi sau hotărâri importante, iar cei de la PSD au experiența și gândirea necesară și înțeleg anumite lucruri.

Deci, nu sunt de acord cu această alianță, dar nu exista altă soluție. Cred că se poate construi mai repede cu PSD-ul în momentul de față pentru că e ca la fotbal, când iei pe cineva care știe jocul închegi o echipă repede, când iei oameni care la un moment dat bagă mingea în propria poartă nu mai știi unde să te duci.

Cred că nu o să avem alegeri anticipate. Și noi și cei de la PSD suntem conștienți de un lucru, nu ai cu cine să guvernezi. Facem anticipate și pun pariu că atunci când se va face majoritate nu avem cu cine să o facem, tot cu PSD trebuie să o facem. Deci ar fi doar o pierdere de timp, de bani și de organizare.

Nu iubesc PSD-ul, să nu mă înțelegeți greșit, o să fiu în continuare un adversar, dar în același timp și un partener. Am vorbit cu Corneliu Ștefan, eu nu vin să spun, că am văzut că începuse să se prezinte cvartetul de coarde, cine e vioara întâi, cine a doua, suntem parteneri egali, eu în viața mea nu am stat în genunchi în fața nimănui… O să susținem împreună proiectele mari, fără probleme…

Asta nu înseamnă că o să începem să ne iubim atât de mult încât să ne cedăm primarii, oamenii de la unii la alții, nu o să fie lucrul acesta. O să fie un parteneriat egal, o să ne respectăm…

O spun, cu unii este mai greu, pesediști din Dâmbovița, dar Corneliu Ștefan este un om cu care se poate discuta, nu este un om absolutist, este un om cu care se poate discuta. Cu cine e mai greu? Vă dau un exemplu, nu știu cu Stan (n.r- Cristian Stan) cum aș putea să discut pentru că cred că este greu să coboare la nivelul meu”, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran.

 

leave a reply