„Salvarea de la retrogradare”, obiectivul asumat și anunțat de noul antrenor al Chindiei Târgoviște, Anton Petrea. „Am venit cu sufletul deschis alături de Cristian Țermure să ajutăm și să creștem nivelul echipei. Considerăm că avem un lot bun de jucători. Trebuie să formăm un grup unit pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul”

Ana Maria Popescu 22/09/2022 0
„Salvarea de la retrogradare”, obiectivul asumat și anunțat de noul antrenor al Chindiei Târgoviște, Anton Petrea. „Am venit cu sufletul deschis alături de Cristian Țermure să ajutăm și să creștem nivelul echipei. Considerăm că avem un lot bun de jucători. Trebuie să formăm un grup unit pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul”

Cu doar trei puncte câștigate până acum în campionat, în zece etape, Chindia Târgoviște trece printr-o perioadă extrem de dificilă, iar de ieri are și o nouă echipă tehnică, după ce conducerea clubului a decis să încheie colaborarea cu Adrian Mihalcea și să predea echipa pe mâinile lui Anton Petrea și a lui Cristian Țermure.

„Salvarea de la retrogradare”, acesta este obiectivul asumat și anunțat astăzi și în cadrul unei conferințe de presă de noul antrenor al Chindiei. Anton Petrea a declarat însă că acest lucru poate fi îndeplinit doar dacă oamenii din jurul echipei, staff, jucători formează un grup unit care să lupte pentru același obiectiv. Până atunci însă, noua echipă tehnică depune eforturi să redea jucătorilor încrederea în propriile forțe pentru că se pare că aceștia sunt demoralizați și trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional.

Anton Petrea, antrenor Chindia Târgoviște „Suntem conștienți de momentul delicat în care se află echipa. Este un moment dificil, locul din clasament nu onorează acest club. Am venit cu sufletul deschis alături de Cristian Țermure să ajutăm și să creștem nivelul echipei. Este foarte important să luăm cât mai multe puncte a ne îndepărta de această poziție deloc plăcută. Noi avem mult entuziasm și sper să transmitem acest lucru și jucătorilor, pentru că le lipsește puțin încrederea în forțele proprii. Noi considerăm că avem un lot bun de jucători care cu siguranță nu au valoarea aceasta pentru locul pe care îl ocupă acum în clasament. Ne așteaptă o perioadă dificilă, trebuie să conștientizăm toți, atât oamenii din jurul echipei, staff, cât și jucători, că trebuie să fim foarte uniți și să formăm un grup unit pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul, care este clar salvarea de la retrogradare”

Cristian Țermure, antrenor secund Chindia Târgoviște: „Sunt bucuros că am revenit acasă. Sunt bucuros pentru faptul că actuala conducere a avut încredere în noi. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este ca noi staff-ul, împreună cu jucătorii și cu suporterii, să facem în așa fel încât să atingem obiectivul pe care actuala conducere îl are, acela de menținere în Liga 1”

Marcel Ghergu, președinte FC Chindia Târgoviște: „Este un moment extrem de delicat, un moment greu, un moment greu pentru echipă. Am mai trecut în ultima perioadă prin clipe dificile, cum a fost barajul cu Chiajna, când am stat toți cu sufletul la gură până am trecut de acel hop. Sunt anumite probleme care par simple de rezolvat, dar nu sunt atât de simple. Acestea implică o cheltuială destul de mare, foarte mare pentru a arăta altfel. De aceea încercăm să ne păstrăm echilibrul și în momentele acestea, pentru că de când sunt aici, de nouă (9) ani, am avut momente grele. Totuși, le-am depășit tot cu implicare totală și cu responsabilitatea de a nu ajunge ca alții, de a nu ne desființa, de a nu intra în insolvență, de a nu avea probleme deosebite legate de aspectul financiar. De aceea, poate echipa asta merită mult mai mult, poate se puteau face mai multe, chiar și în privința transferurilor, și în privința lotului, cum vreți să o judecați. (…) Credeți-mă că mi-a fost destul de greu să mențin acest echilibru. Aveam nevoie de întăriri, pe de altă parte, eram la limită cu bugetul nostru și trebuia să luăm o decizie și să ne păstrăm echilibrul. Personal, nu-mi reproșez nimic. Am încercat să fac lucrurile bine și foarte bine, dar încă o dată vă spun, condițiile de la noi nu sunt cele mai bune, dar cu răbdare, cu încredere, cu echilibru, vom reuși să depășim această situație dificilă”

Spre finalul conferinței de presă, directorul tehnic al Chindiei, Sorin Paraschiv, a transmis că a fost adus un mijlocaș central francez, care a evoluat 21 de meciuri sezonul trecut pentru Auxerre, în Liga a doua franceză și cu care a și reușit să promoveze în Ligue1.

„Într-adevăr, urmează să fie astăzi prezentat pe pagina oficială de Facebook a clubului. De trei zile face parte din lotul nostru. Am așteptat puțin să prezentăm noii antrenori și am luat decizia ca tot azi să prezentăm și noul mijlocaș al echipei. Toate documentele au fost semnate, mâine dimineață va fi probabil cu toate actele în regulă”, a declarat Sorin Paraschiv.

Leave A Response »