Salariații Municipal Construct SA vor protesta joi, 23 iunie, în fața societății. Sunt nemulțumiți de salarii și cer „tratament egal” cu salariații din aparatul de lucru al Primăriei Târgoviște

Joi 23 iunie 2022, între orele 08:00 – 10:00, salariații MUNICIPAL CONSTRUCT SA vor protesta în fața societății în timpul GREVEI DE AVERTISMENT legal declanșată de către Sindicatul Valahia, ca urmare a refuzului conducerii societății de a soluționa revendicările salariaților.

În ultimii trei ani de zile, cifra de afaceri a societății MUNICIPAL CONSTRUCT SA a crescut cu 124,71%, veniturile din exploatare au crescut cu 61,97% însă cheltuiala cu salarizarea a rămas aproape neschimbată, în condițiile în care statul român a instituit facilități fiscale pentru angajații din sectorul construcții;

Protestăm pentru a atrage atenția asupra condițiilor de muncă precare ale lucrătorilor societății și pentru a determina conducerea societății să asigure condiții de muncă decente, pentru TOȚI salariații MUNICIPAL CONSTRUCT;

Protestăm pentru ca salariații MUNICIPAL CONSTRUCT să primească tichetele de masă în valoare de 20 lei/zi lucrătoare, începând cu luna iunie 2022, iar salariile să fie indexate cu inflația de două ori pe an, pentru a păstra puterea de cumpărare a acestora.

Protestăm pentru că dorim reguli clare de salarizare, cu implementarea unei grile de salarizare care să departajeze corect toate categoriile de personal, funcție de salariul minim pe societate și acordarea sporului pentru vechime în muncă;

Protestăm pentru că dorim ca facilitățile fiscale acordate de stat salariaților din construcții să se regăsească în salariile lucrătorilor;

Protestăm pentru că dorim un tratament egal cu salariații celorlalte societăți al cărui asociat unic/acționar este Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, precum și al salariaților din aparatul de lucru al Primăriei Târgoviște, în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2022;

Protestăm pentru că dorim reguli transparente în ceea ce privește angajarea și promovarea personalului, reguli care să elimine tratamentul discreționar existent în prezent.

Președintele Sindicatului „Valahia”

Nicolae Dragodănescu

Pe surse, conducerea Municipal Construct SA se pare că este deschisă dialogului, însă revendicările salariaților și sindicatului depășesc puterile financiare ale societății. Mai mult, salariații de la Municipal Construct nu pot beneficia de aceleași „tratament” cu salariații Primăriei întrucât aceștia NU sunt funcționari publici precum salariații din administrația publică locală.

leave a reply