Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, s-a declarat mulțumit de felul în care a s-a derulat sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Prezent la Târgoviște, unde a asistat la semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele selectate, Daniel Constantin a anunțat că, în cazul Măsurii 112, contractarea s-a încheiat ,,într-un procent de 100%”. La nivel naţional au fost depuse peste 22.000 de cereri de finanţareț, dintre care în judeţul Dâmboviţa au fost depuse 671 de proiecte. 412 dintre acestea au fost selectate și au fost semnate contracte de finanțare. Valoarea totatlă a proiectelor selectate pentru Dâmbovița se ridică la aproximativ 7 milioane de euro.
Sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri a fost deschisă în 2012 și s-a finalizat pe opt iulie 2013. Fondurile alocate au totalizat 120 de milioane de euro. Ministrul Agriculturii spune că toţi banii alocați Măsurii 112 au fost alocati odată cu semnarea contractelor, ieri.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a participat la sediul Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, la semnarea contractelor de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri – din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, actiune la care a fost prezent și directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, George Turtoi.