Primul boutique hotel, de trei stele, din municipiul Târgoviște!
ARIA SUITES și-a deschis larg ușile pentru turiștii care vor să descopere istoria fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești și a județului Dâmbovița și să se relaxeze într-un hotel de lux, plin de rafinament și bun gust.
Evenimentul de inaugurare a noului hotel târgoviștean a fost unul discret, într-o atmosferă destinsă, relaxată, proprietarii invitând să le fie alături la acest moment important apropiații, autoritățile locale și județene, oameni de afaceri, oameni politici, prieteni care i-au susținut în anii cât a durat construcția.
S-a dorit ca hotelul să fie unul rafinat, elegant, în care să se pună accent pe bunul gust, viziune și calitate, iar rezultatul este unul spectaculos. S-a apelat la designeri tineri care nu au pus nimic la întâmplare, au ales culori calde pentru amenajare, mobilier confortabil și primitor, decorațiuni moderne, foarte multe plante pentru o stare de relaxare și o ambianță specială.
Și zona Recepției este una inedită, o adevărată bibliotecă unde poți răsfoi paginile unor cărți interesante, din diverse domenii.
ARIA SUITES este situat pe Calea București la nr. 21, are o capacitate de 28 de camere, situate pe patru etaje, de la Suită Deluxe, Apartament Premium, Apartament Confort, până la Garsonieră Premium și Loft Premium, toate cu terasă și chicinetă dotată cu aparatură de ultimă generație.
Spațiile de cazare sunt foarte spațioase, cu zone de relaxare, sunt dotate cu climatizare, televizor cu ecran plat și au baie proprie modernă. De asemenea, întreaga proprietate dispune de WiFi gratuit, iar hotelul are și o parcare privată.
Pentru că hotelul este realizat în mare parte cu fonduri europene, printre invitații la evenimentul de deschidere s-a aflat Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, care a mărturisit că Târgoviștea avea nevoie de încă o unitate de cazare în care să domnească rafinamentul și bunul gust.
„Am venit cu bucurie la Târgoviște pentru a participa la inaugurarea acestui frumos obiectiv turistic are a fost finanțat prin Programul Regio 2014-2020. Pe lângă valoare mare a proiectului, de 7,5 milioane lei, aș vrea să remarc contribuția beneficiarului, foarte consistentă, de peste 3 milioane lei, ceea ce pentru noi denotă determinate, implicare pentru realizarea acestui proiect. Acest hotel, de tip boutique hotel, este printre cele mai frumoase din toată Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia. Îl felicit pe proprietarul acestuia, pe domnul Bogdan Ana, și să tragem speranța că și pe Programul Regional Sud Muntenia 2020-2027 vor mai apărea astfel de obiective turistice care să contribuie la dezvoltarea și mai mult a potențialului Târgoviștei și a întregului județ Dâmbovița. Îi felicit încă o dată pe cei care și-au pus amprenta asupra acestui hotel, este vorba de beneficiar, de constructor, de arhitect, de toți cei care au decorat acest minunat hotel”- Liviu Mușat, director ADR Sud Muntenia.