Romanța rusească și ungurească, canzonete, fado și flamenco în cea de-a doua seară a Crizantemei de Aur

Recitaluri internaționale au răsunat pe scena Crizantemei de Aur în cea de-a doua seară a festivalului. Genuri muzicale înrudite romanței – canzonete, fado, flamenco, romanța rusească și ungurească – au încântat publicul din fosta Cetate de Scaun a Țării Românești.

Spectacolul internațional a debutat cu romanțele rusești ale Nataliei Tudosie, reprezentanta Republicii Moldova. Suita de recitaluri a continuat cu ritmuri pline de vitalitate redate de chitara lui Tiberiu Gogoanță si vocea si dansul lui Pilar Diaz Romero din Spania. Pe scenă a urmat grupul de fado „Para Sempre Coimbra”, ce a îmbinat armonios sunete de chitară clasică și portugheză cu vocea lui Nuno Gaspar. Szollosi Emese a încântat publicul cu romanțe ungurești, iau ultimul moment al serii a fost susținut de Italianul Marco Finotto ce a adus canzonetele în fața spectatorilor.

Concursul de interpretare i-a adus în fața publicului pe Lilica Ioniță, Maria Mirabela Popescu, Gjergi Mani, Ana Ghibea, Sabina Străchinaru, Ștefăneț Andrei și Cristina Neacșu. Și în această seară, concurenții au fost acompaniați de orchestra “Romanticii”, condusă de maestru Dan Ardelean. În plus, lui Carmen Tanase i s-a alăturat în calitate de prezentator actorul Liviu Cheloiu.

Gala Laureaților Crizantema de Aur 2013 va avea loc duminică, 20 octombrie și va încânta publicul cu un spectacol deosebit de cantonete, pus în scenă de Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”: Paris, mon Amour!”. Producția Teatrului de Operetă invită spectatorii într-o cafenea de pe o stradă pariziană, unde sub lumina felinarelor, aceștia vor asista la o serie de povești despre dragoste, artă, seducție și frumos.

leave a reply