În doar zece minute, o furtuna puternică, însoţită de grindină,a fost de ajuns să distrugă grădinile, lanurile de porumb şi să smulgă tabla de pe acoperişurile caselor, în oraşul Răcari. Localnicii spun că vijelia s-a stârnit dintr-o dată.
Din cauza grindinei, curţile şi grădinile oamenilor păreau a fi ninse, stratul de gheaţă depăşind în unele locuri chiar şi zece centimetri.
“S-a abătut un nor negru deasupra oraşului şi nu a durat mult. A făcut ravagii. Era grindina cât oul de porumbel. Era foarte mare. Ne-a distrus totul. Viţa de vie ne-a nenorocit-o, la fel porumbul. Curţile au fost pline de gheaţă. A fost prăpădanie mare. A fost viscol la noi”, spun oamenii.
Vijelia puternică s-a abatut ieri peste oraşul dâmboviţean Răcari. Vântul şi grindina au distrus grădinile oamenilor, culturile de porumb dar şi mai multe acoperişuri.
“Doar zece minute a ţinut vijelia, dar venea din ce în ce mai mare. Pârâia totul. Tabla zburase de pe casă. N-am văzut aşa ceva la Răcari. Copacii au fost aproape smulşi din pământ”,ne-a spus un localnic,păgubit.
“A ras totul vijelia. S-a stârnit din senin. A venit piatră atât de mare încât în grădină nu mai este nimic bun. Totul a fost distrus”,ne-a spus un alt localnic.
Pentru zona de sud a judeţului fusese emisă o atenţionare cod galben de ploaie, grindină şi descărcări electrice. Fenomenele vizate au fost descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse, care pot fi însemnate cantitativ şi grindină.
Atenţionarea meteo a fost valabilă până ieri, la ora 19.00, pentru sud-estul judeţului Dâmboviţa.
Cantităţile de precipitaţii au depăşit chiar şi 25l/mp.