PSD conduce de 2 ani majoritar în Dâmbovița. Senatorul Titus Corlățean face un bilanț al seriozității, expertizei și viziunii fără precedent pentru dezvoltarea județului în ansamblu, pe toate planurile. VIDEO

La jumătatea mandatului acordat de dâmbovițeni la alegerile locale din 2020, atunci când într-un număr foarte mare au votat candidații Partidului Social Democrat să conducă majoritatea administrațiilor locale, dar și Consiliul Județean Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, președinte executiv PSD Dâmbovița, a făcut un bilanț scurt al proiectelor realizate de cea mai serioasă și mai competentă echipă politico-administrativă social democrată pe care a avut-o județul vreodată.

Printr-o muncă intensă pe toate palierele s-a reușit deblocarea unor proiecte de infrastructură de care se tot vorbea în Dâmbovița de foarte mulți ani, dar care stagnau în diverse stadii, s-au inițiat proiecte și investiții noi, la care nu se gândise și nu le pusese pe hârtie nicio administrație până acum și s-au atras fonduri guvernamentale și europene așa cum nu s-a întâmplat niciodată în istoria acestui județ.

„Modul în care s-a lucrat pe mai multe paliere pentru acces la resurse arată seriozitate în politică și administrație. (…) Prin comparație cu alte cicluri de evoluție politică și realitățile pe care le cunosc din alte județe și realitățile acestui județ anterior, cu certitudine a fost dinamica cea mai ridicată a promovării proiectelor de dezvoltare socio-economică și o rată de performanță la care, sincer, nu că nu mă așteptam, dar eu însumi mi-am pus niște întrebări la un moment dat.

Ne-am organizat în sensul unei diviziuni a muncii și iată că sunt rezultate. În primul rând trebuie să ai expertiză, trebuie să ai proiectele pe care le construiești, să le promovezi și să ai acces la resurse, după care urmează implementarea. Ce pot să vă spun din experiența acestor doi ani din actuala echipă este modul în care s-a lucrat pe mai multe paliere și aici viziunea la nivelul județului a fost stabilită politic și pe bază de expertiză în administrație. (…) Fac această pledoarie a seriozității și o bună informare la nivelul opiniei publice pentru că suntem într-un moment în care România, la jumătatea ciclului de dezvoltare la nivelul administrației locale pe acest mandat și aproape de jumătatea ciclului politic la nivelul Parlamentului, are în față niște momente care vor însemna provocări și trebuie să înțelegem că partidele serioase, cu expertiză, sunt în continuare soluția pentru România. Suntem într-o perioadă de provocări în care formule toxice politice încearcă inclusiv formule de destabilizare a situației socio-economice prin tot felul de chestiuni pe care le fac și în Parlament și pe conexiuni externe, și mă refer foarte direct și la USR și la AUR. Aceste formule toxice nu sunt formule pentru România. Cei care construiesc, care oferă stabilitate, au expertiză, aceștia sunt soluțiile pentru România. (…) Puteți să contați pe seriozitatea acestei echipe a PSD”, a declarat senatorul Titus Corlățean, președinte executiv PSD Dâmbovița.

leave a reply