PSD a respins la Senat legea privind introducerea Certificatului verde COVID pentru angajați. „Este neconstituțională, încalcă drepturi ale omului. Combaterea unei crize cu măsuri nelegale sau neconstituționale este un atac profund în sănătatea democrației și în interesul cetățeanului” (senator Titus Corlățean).

Senatorii social democrați au votat astăzi împotriva proiectului de lege care privea obligativitatea Certificatului verde COVID pentru angajați și au prezentat și o serie de argumente solide pentru care au decis să nu susțină adoptarea acestei legi.

„În primul rând este neconstituțională”, a susținut astăzi la tribuna Senatului senatorul PSD Titus Corlățean, care le-a solicitat colegilor senatori să țină cont de diferitele curente de gândire, de așteptările și sensibilitățile societății românești și, mai ales, să manifeste respect față de cetățeni și de drepturile lor.

Pentru că întotdeauna decât să impui și să obligi este mai bine să vii cu alternative care să protejeze cetățenii, dar să le respecte și drepturile constituționale, pentru că România se află într-o criză sanitară fără precedent, iar un colaps în sistemul medical i-ar fi fatal, senatorii PSD au votat împotriva introducerii Certificatului verde pentru personalul medical, dar și pentru salariații din instituțiile publice, inclusiv Parlament, și clădiri de birouri.

Argumentele au fost prezentate pe larg de senatorul Titus Corlățean în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului:

„Ar trebui să ne facem timp și să ne ascultăm reciproc, pentru că decizia pe care noi astăzi o luăm la Senat va avea un impact și o magnitudine uriașă în societatea românească și este bine să luăm în considerare diferitele curente de gândire, așteptări și sensibilități, cu respect față de cetățean. Știți că în general politicienii spun când ies ai lui în stradă „e bine să ascultăm de popor”, dar dup-aia nu mai ascultăm de popor.

În primul rând este evident, și asta este regula în orice stat democratic, atunci când ai de-a face cu o criză, că e o criză de securitatea națională, că e o criză de sănătate sau alte provocări, statul trebuie să acționeze, statul trebuie să protejeze, statul trebuie să vină în favoarea garantării dreptului viață, da, este primul drept fundamental al omului, dar și a altor drepturi care sunt și ele fundamentale, și atunci măsurile pe care statul trebuie să le adopte, și asta o spune și Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o jurisprudență atât de consistentă, trebuie să fie măsuri legale, constituționale. Combaterea unei crize, inclusiv cea de sănătate, cu măsuri nelegale sau neconstituționale este un atac profund în sănătatea democrației și în interesul cetățeanului. Și este o temă importantă, nu e abstractă…

Nu poți să vii cu măsuri guvernamentale, prin Hotărâre de Guvern, care încalcă Articolul 53 din Constituție, domeniu rezervat al legii și al Parlamentului… Și acest lucru s-a întâmplat.

Al doilea comentariu… Trecem foarte rapid peste sensibilitățile, întrebările, fricile și prejudecățile, poate, ale unor concetățeni de-ai noștri, și nu sunt puțini și obiecția de conștiință, fundamentată pe o credință, religioasă, o credință filozofică, pe temeri, frici sau lipsa de răspunsuri din partea guvernanților sau specialiștilor la acele întrebări pe care le au, obiecția de conștiință este legalizată pretutindeni în societatea internațională democratică. De ce în România nu îi ascultăm și pe cei care au pus întrebări legate de vaccin sau au pus întrebări legate de tratamente și nu au primit un răspuns care să-i liniștească? De ce nu respectăm și dreptul la credința unor oameni care spun „am o reticență astăzi, mâine, poimâine”? Și de ce guvernanții, de la Guvern, chiar el demis, sau guvernanții din Parlament, nu oferă și alternative viabile, da, care să ofere soluții medicale, dar alternative la cei care au obiecții de conștiință? Noi nu am avut astfel de dezbatere în Parlamentul României și ar cam fi cazul s-o avem, alte state democratice au avut-o… Uitați-vă la Franța și la votul Senatului francez, oamenii au luat în considerare obiecțiile cetățenilor și au respins vaccinarea obligatorie… Atenție, Senatul francez.

Acestea sunt elementele productive. Dar voi prezenta și câteva elemente de fond, ca să înțelegeți și tipul de argumentație pe care noi o avem la PSD.

În primul rând, rațiuni pragmatice, dacă mergem pe varianța pe care proiectul de lege și o anumită majoritate care la comisii a funcționat, chiar dacă nu mai sunteți împreună la guvernare stimați colegi, PNL-USR și UDMR, atunci când vii și practic propui scoaterea din sistemul medical sau din inspectorate pentru situații de urgență sau din alte instituții ale statului care sunt în prima linie, scoți mii de oameni vom fi în colaps în secunda următoare.

În al doilea rând, chestiunea cu dreptul la muncă, cu cele 30 de zile care sunt prevăzute de suspendare, și după aceea angajatorul poate să înceteze contractul de muncă celui care rezistă acolo și nu vrea pentru că nu a fost convins poate… Vă informez că într-adevăr Articolul 53, aliniatul 2, spune că toate aceste restricții nu trebuie să aducă atingere existenței dreptului fundamental. Aici (n.n- în propunerea legislativă) dreptul la muncă este eliminat. Veți spune: dar cum trebuie să procedăm? Întotdeauna, în viață, dincolo de tăvălug și de anumite formule pe care, nu știu, domnul dr. Raed Arafat sau alții, le văd medical, strict medical, există și oameni cu filtru politic, există și oameni care au expertiză juridică, și care sunt capabili să ofere alternative la soluția tăvălugului… Și din acest punct de vedere există posibilitatea de a găsi formule care să-i ajute pe oameni și să-i acomodeze, ajutându-i să respecte niște reguli.

Nu pot să înțeleg de ce se impune prin această lege obligativitatea pentru angajați să-și suporte el, din banii lui, din bugetul lui personal, testul… Avem instrumentele Uniunii Europene, instrumente financiare, și nu vreau să reiau dezbaterea să nu intrăm într-o polemică inutilă, care au fost refuzate de instituții ale statului, s-a refuzat accesul la acești bani europeni… De ce nu s-au folosit? De ce să nu-i folosim pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și facă testele ei? Lăsați-i să meargă la locul de muncă, lăsați-i să-și câștige o bucată de pâine…

Voi încheia spunând următoarele… Ați primit cu toții, și eu și dumneavoastră, ieri, astăzi, sute, mii de telefoane, sute de mesaje, am vorbit cu o parte dintre oameni pentru că mă interesa să văd nu doar mesajul acela emoțional, nimeni nu a înjurat, nimeni nu a fost agresiv, dar au cerut să nu votăm, cu argumentele lor. Cer scuze celor cărora nu am reușit să le dau un răspunsuri la toate mesajele, dar vreau să vă dau un element de informație și un caz… Mi-a scris azi-noapte o femeie, care are 4 copii, are cancer, i-a murit cineva în familie, și spune: „nu pot să fac acest vaccin pentru că am cancer, nu am bani, sunt săracă, să pot să-mi fac testările de fiecare dată la angajator, nu-mi mai rămâne decât să mor. Nu mai pot să merg nicăieri”. Când ai un astfel de mesaj, guvernanții, de la Guvern sau din Parlament, trebuie să fie foarte atenți să caute soluții alternative. Eu vă spun că așa cum este legea nu va putea fi votată de PSD pentru că este și neconstituțională, încalcă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu ține seama de solicitarea cetățenilor de a le găsi soluții cu care să poată să meargă mai departe”, a susținut senatorul PSD Titus Corlățean în plenul Senatului.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, decizia finală urmând a fi luată în Camera Deputaților, aceasta fiind forul decizional.

 

 

 

leave a reply