Proteste în stradă ale salariaților de la Penitenciarul Mărgineni

Nemulțumiți de condițiile grele de muncă, dar și de nivelul de salarizare și de faptul că nu li se plătește orele suplimentare, angajații Penitenciarului de Maximă Siguranță Mărgineni, I.L. Caragiale, au ieșit în stradă și au cerut să li se facă dreptate. De asemenea aceștia au cerut și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe care îl acuză de lipsă de reacție și implicare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul penitenciar.

„Protestăm pentru mai multe drepturi salariale, pentru condiții mai bune de muncă, pentru stoparea împuternicirilor ilegale, pentru plata orelor restante care se ridică la 1 milion de ore suplimentare restante și pentru plata orelor acumulate, celor curente care se adună celorlalte” (Sumedrea Adrian, președinte Sindicat Pro Patria Mărgineni)

„În serviciul pe care îl desfășurăm întâlnim foarte multe greutăți, faptul că lucrăm zi de zi cu deținuții, cu oameni care nu au foarte multă „carte”, dacă pot spune așa. Suntem depășiți, avem condiții de muncă foarte grele, nu avem timp să mergem la masă, nu suntem schimbați la timp, problema lipsei de personal fiind foarte cunoscută. Nu ne sunt plătite orele suplimentare, în sistemul penitenciar fiind foarte multe ore suplimentare neplătite. Personal am un număr de 480 de ore efectuate suplimentar cu care nimeni nu știe ce o să se întâmple, nu pot fi recuperate deoarece nu avem personal și nici nu sunt plătite din cauza domnului ministru care, momentan, nu știm ce face. De aceea cerem demisia domnului Tudorel Toader, cerem stoparea imputernicirilor ilegale și cerem condiții de muncă mai bune” (Casaftei Auraș, vicepreședinte sindicat Pro Patria Mărgineni)

Alături de protestatarii de la Mărgineni s-au alăturat și colegi de la penitenciarul Târgșor.

„Am venit alături de colegii de la Mărgineni pentru a-i susține, pentru a-i sprijini, pentru că probleme sunt comune, cu aceleași nemulțumiri ne confruntăm și noi, și tot sistemul penitenciar românesc. Lipsa de reacție și lipsa de implicare a domnului Tudorel Toader, a factorilor decizionali, pentru că aici îl implicăm și pe domnul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în rezolvarea problemelor și faptul că ministrul Tudorel Toader ne-a demonstrat că nu este un bun partener de dialog ne-au adus în momentul de față să ne exprimăm și să ne manifestăm în acest fel, prin proteste. În orice apariție se vorbește numai despre deținuți și drepturile acestora, despre noi mai puțin, tot ce vine, vine în favoarea deținuților. Din ce în ce mai multe probleme avem în penitenciare” (George Adrian, președinte sindicat Equitas Penitenciar Târgșor)

Angajații din întreg sistemul penitenciar național au anunțat că la începutul lunii octombrie vor continua seria protestelor în fața ministerului Justiției, iar dacă problemele nu le sunt rezolvate aceștia amenință cu blocarea activității din penitenciare.

leave a reply