Proiectul de renovare energetică a Corpului B al Primăriei Târgoviște, implementat cu fonduri europene, prin PNRR, a fost finalizat, iar din 24 martie funcționarii Direcțiilor administrației locale care își desfășurau activitatea în aceste spații se vor întoarce în „casă nouă”.
În cadrul proiectului, întreg imobilul a fost termoizolat, a fost înlocuit acoperișul, au fost montate panouri fotovoltaice, care vor asigura consumul propriu de energie electrică și termică, au fost refăcute sistemele de climatizare. De asemenea, au fost modernizate instalațiile de iluminat și refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice.
Investiția depășește 2 milioane lei.

„Suntem într-unul dintre sediile Primăriei Municipiului Târgoviște, mai exact în Corpul B, unde a fost încheiată recepția pentru ceea ce înseamnă o investiție de peste 2 milioane de lei, realizată prin PNRR. Este vorba despre o reabilitare energetică, astfel încât acest corp de clădire a fost transformat integral în ceea ce privește sistemele de încălzire, ferestrele, acoperișul, sistemele alternative de producere a energiei termice și altele.
Începând cu 24 martie, aici vor funcționa serviciile Primăriei Municipiului Târgoviște, inclusiv serviciul de registratură, pentru a asigura condiții foarte bune cetățenilor care au nevoie de anumite servicii din partea administrației locale târgoviștene.
Ne-am propus, și am reușit, să creăm un mediu eficient și confortabil pentru toți târgoviștenii care interacționează cu serviciile și direcțiile administrației locale.
Începând cu 24 martie, vă așteptăm să beneficiați de noile spații moderne, confortabile și funcționale!”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.