Programul de tomate bine primit în 2018! Numărul beneficiarilor dâmbovițeni s-a triplat

Lansat anul trecut, dar neprimit prea bine de dâmbovițeni, Programul de tomate a cunoscut o însuflețire anul acesta!

Numărul producătorilor beneficiari ai acestuia a crescut de la 100 în 2017, la 280 în 2018, asta după ce legumicultorii au înțeles că producția de roșii în extrasezon poate să le aducă sume importante de bani.

Programul se adresează cultivatorilor de tomate în spații protejate, care trebuie să aibă atestat de producător și să îndeplinească mai multe condiții.

Producția de tomate pentru care primesc sprijin financiar de la stat trebuie să o  valorifice în perioadele ianuarie-mai inclusiv și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Valoarea ajutorului de minimis este de 3000 euro/beneficiar/an, iar sumele se plătesc într-o singură tranşă. Mai nou, pentru o evaluare eficientă a producţiei de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca, la finalul recoltării, să comunice Direcţiei Agricole Judeţene cantitatea totală de tomate obţinută pe suprafaţa de 1000 mp.

La nivel național, mii de fermieri s-au înscris în acest program încă de anul trecut.

leave a reply