Program special la muzeele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în minivacanța de Sfânta Maria

Cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că, în perioada 12 – 15 august 2023, toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei funcţionează după program normal.

Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 12 – 15 august 2023 este următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești pot fi vizitate în intervalul orar 9:00 – 18:30;

– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” vor fi deschise în intervalul orar 9:00 – 17:00;

– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, în intervalul orar 9:00 – 18:30;

– Peștera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 9:00 și 18:00.

Vă aşteptăm cu drag!

Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

leave a reply