În ultima lună, Pro România Dâmbovița și-a dublat numărul de membri, iar coordonatorii formațiunii politice susțin că partidul devine tot mai atractiv din punct de vedere politic pentru dâmbovițeni. Această „ascensiune” se datorează în mare parte senatorului Adrian Țuțuianu, care a reușit să convingă câteva sute de dâmbovițeni să i se alăture în noul proiect politic. Potrivit senatorului, la momentul acesta formațiunea politică numără 1500 de membri, dar până la alegerile europarlamentare este convins că numărul adeziunilor va ajunge la 3000.
„Lucrăm, avem și aici câteva sute de adeziuni, facem analize în fiecare săptămâna. Am constituit structuri solide în peste 35 de localități, dar avem reprezentanți în toate localitățile județului. Ținta pe care o avem este ca până la alegerile europarlamentare să avem cel puțin 3000 de membri. Dacă ai membri mai mulți ai și șansa să obți un rezultat mai bun”, a declarat senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu.
Totodată, parlamentarul a anunțat că începând cu data de 17 februarie, Pro România Dâmbovița a demarat și campania de strângere de semnături pentru susținerea listei de candidați pentru Parlamentul European. Targetul stabilit la nivelul județului este strângerea a 30.000 de semnături de susținere până pe 15 martie.