Criticile liberalilor târgovișteni pe marginea bugetului municipiului Târgoviște, exprimate într-un comunicat de presă, nu au rămas fără replică din partea primarului Târgoviștei, Cristian Stan. Printr-o postare pe o rețea de socializare edilul municipiului „desființează” punct cu punct toate afirmațiile făcute de liberalii târgovișteni…
„Rar mi-a fost dat să văd un asemenea amestec de tupeu cu neștiință de carte.
Azi am aprobat, în Consiliul Local, bugetul pentru anul în curs. Câteva date de referință am arătat în postarea anterioară. O să revin asupra lor. Este de noaptea minții, însă, cum au înțeles să se comporte consilierii PNL.
Printr-un comunicat de presă (plin de literatură și fără date concrete), PNL Târgoviște atacă proiectul de buget și pe cei care l-au aprobat. Doamnelor și domnilor, cu o singură abținere, bugetul a fost votat de TOȚI consilierii PSD și PNL!!! Repet: toți consilierii PNL, cu o singură abținere. Dvs, înțelegeți ceva?
Oamenii ăștia fac mișto de noi? Sau au băut apă după dl Orban, care-i făcea nesimțiți și nerușinați pe deputații care au votat mărirea valorii tichetelor de masă, deși s-a dovedit că votaseră și deputații PNL?!
În rest, mi-e jenă de lipsa de pregătire a unora din PNL, de care se amuzau propriii lor colegi. Punctual:
- critică lipsa de „dezbateri aplicate” pe buget / ei sunt cei care nu vin la ședințele de comisii / ei sunt membrii partidului care, pentru prima dată în istorie, a trecut BUGETUL ȚĂRII prin asumarea răspunderii, fără niciun fel de posibilitate de dezbatere. Rușinos!
• critică cifrele oficiale. Da, oameni buni, au ajuns să critice și statistica. Dacă avem un buget dedicat investițiilor în proporție de peste 50%, cum naiba să pui asta la îndoială?
• critică nivelul de investiții. Dacă nici în mandatul ăsta n-au mai fost investiții, șantiere și un ritm incredibil de lucru…
• critică dublarea sumelor aferente burselor pentru elevi / din nou, noaptea minții: aprobă bugetul și, apoi, propun modificarea măsurii cu bursele / !!!vorbesc despre burse și copii membrii partidului care a refuzat aplicarea legii de creștere a alocațiilor. Mi-ar fi rușine, rușine în locul lor.
În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier!”, a subliniat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.