Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, despre cum poate fi degrevat bugetul local, dacă Ministerul Educației s-ar implica în costurile uriașe cu bursele, creșele și infrastructura educațională

Subiecte deosebit de importante din domeniul educațional, discutate la Ministerul Educației de comitetul director al Asociației Municipiilor din România cu conducerea Ministerului!

Una dintre cele mai stringente probleme ridicate de primarii prezenți la întâlnire, potrivit edilului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, se referă la bursele pentru elevi, suportate în momentul de față exclusiv de administrații, în cuantumuri deloc de neglijat.

„Despre întâlnirea pe care am avut-o la începutul acestei săptămâni la Ministerul Educației cu domnul ministru Sorin Câmpeanu și cu secretarii de stat… Întâlnirea a vizat în principal raporturile dintre administrațiile locale și Minister pe această componentă deosebit de importantă care o reprezintă educația. Împreună cu o parte din colegii mei din Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România am avut o discuție de aproximativ două ore în care am abordat câteva subiecte importante. Un prim subiect abordat a fost reprezentat de bursele pentru elevi. În acest moment bursele sunt acordate exclusiv de către administrațiile publice locale, Ministerul Educației nu contribuie cu niciun leu. Aproape 4 milioane de lei a cheltuit municipalitatea târgovișteană anul trecut pe aceste burse. Reamintesc faptul că municipiul Târgoviște acordă 3000 de burse în acest moment elevilor, în contextul în care la finalul anului trecut s-a stabilit un cuantum minim de 100 lei/ lună de elev.

Considerăm că Ministerul Educației ar trebui să contribuie, măcar în parte, la susținerea acestor cheltuieli care nu țin nici de infrastructura educațională, nici de patrimoniul unităților de învățământ. Am primit o promisiune că în Legea bugetului de stat vor fi prevăzute 356 de milioane de lei la nivel național cu această destinație, burse pentru elevi. Așteptăm concretizarea, sperăm să fie așa pentru că ar fi un ajutor, în primul rând pentru copii, pentru cei mai buni dintre elevi, astfel încât performanța să fie stimulată, în contextul unui an bugetar extraordinar de dificil”, a precizat primarul Târgoviștei.

De asemenea, în afara burselor, discuțiile au vizat și costul standard de elev, ”o discuție destul de încinsă”, după cum a caracterizat-o primarul Cristian Stan.

„Pe zona de bunuri și servicii, administrațiile locale fiind principale susținătoare ale activității educaționale, în proporție de 90%, Ministerul Educației plătește numai salariile personalului didactic și auxiliar. În rest, tot ceea ce înseamnă infrastructură educațională, inclusiv materiale didactice, este susținută de către administrația publică locală. A fost o discuție destul de încinsă la acest subiect, în contextul în care, în cinci ani, pe zona de bunuri și servicii costul standard a crescut cu numai 17%, ăștia sunt banii pe care îi dă Guvernul, repet, pentru bunuri și servicii per elev, în vreme ce costul standard pe zona de salarii a crescut cu 70%, ceea ce reprezintă o diferență destul de mare. Am solicitat și aici o creștere măcar la 50% pentru ca unitățile de învățământ să poată să se susțină și din aceste fonduri care ar veni de la Minister”, a mai declarat primarul de la Târgoviște.

O altă temă abordată, care ar reprezenta o gură de oxigen pentru bugetele locale, a fost legată de creșe.

„Există în acest moment, în Legea Educației Naționale, o dispoziție legală potrivit căreia începând cu anul școlar 2021-2022 creșele ar trebui să fie preluate de către Ministerul Educației, lucru ce ar reprezenta o degrevare a administrației publice locale de o sarcină financiară destul de importantă. Și când spun importantă mă refer la faptul că, din cei aproximativ 8 milioane de lei, cheltuiți în anul 2020 de către Primăria Târgoviște pe serviciul creșe, pentru cei aproape 500 de copii beneficiari, numai undeva la 4% au putut fi acoperiți din cotele TVA. Deci este o sumă infimă, fără relevanță din punct de vedere bugetar. La acest punct am primit un răspuns că va fi din nou amânat acest termen. Deci, nici în 2021 Legea Educației Naționale nu va fi respectată și, în continuare, aceste cheltuieli vor fi susținute de către primării”, a mai arătat primarul municipiului reședință de județ.

Vă reamintim că, la întâlnirea din 25 ianuarie, au participat: din partea Ministerului Educatiei: Sorin Cimpeanu, Ministrul educatiei; Sorin Ion, Secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar, fost inspector școlar general la Inspectoratul Școlar din Dâmbovița; Gigel Paraschiv, Secretar de stat pentru invatamantul superior; Mihaela POPA, Secretar de Stat pentru proiectele cu finantare externă; Ioana Lazăr, Secretar General, dar și directori din Minister.

Din delegatia AMR condusă de președintele Emil Boc, primar al municipiului Cluj Napoca, au făcut parte: Constantin Toma, președinte executiv al AMR, primarul municipiului Buzău; Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 București; Mircea Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, și Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

 

leave a reply